Gâsca cea guralivă este o prezență des întâlnită în obiceiurile sașilor legate de înnoire – prilejuite de Noul An sau de primăvară, cu ocazia carnavalului-Fasching (am mai vorbit despre el aici). Este vorba despre obiceiuri și ritualuri vechi, care nu știu să se mai țină undeva astăzi (ar fi frumos să mă înșel). Din păcate, despre o parte dintre aceste obiceiuri nici nu am găsit literatură, probabil că au încetat să mai fie practicate după războaie, când se sting mai multe dintre practicile și sărbătorile sașilor. Speculez însă.
În lipsă de documentări etnografice, pot doar să descriu aproximativ și să interpretez tradițiile, după gravurile și fotografiile de mai jos din albumul familiei și amintirile tatălui meu, care stau mărturie pentru existența lor.
Gâscanul legat la ochi nu-și caută papucii
Unul dintre aceste obiceiuri conferă păsării un rol profetic, într-un joc de tineri la începutul anului: Gâsca-oracol. De cum venea primăvara sau chiar de la Anul Nou, suflețelul de tânără fată avea o grijă de care nu mai putea trăi liniștit. Așa că se lua cea mai durdulie gâscă din bătătură și se lega la ochi, nu care cumva să cedeze biata gâscă propriilor preferințe. Apoi toate fetele de măritat se așezau în cerc, chicotind și chemând-o de zor, doar-doar o ciupi-o pe ea prima. Miza era mare, căci se credea că cea pe care o ciugulea gâsca mai întâi, era prima care se va mărita.
Gâsca-oracol in Transilvania, gravură de H. Smeital/Gänseorakel, Siebenbürgen, 1890.
O altă înfățișare grafică a obiceiului, în oglindă cu cea de sus, doar în decor de interior, este cea de mai jos. Ambele gravuri provin de la finele secolului al XIX-lea.
Gâsca-oracol, gravură din 1883/Das Gansorakel in Siebenbürgen, 1883
Bătutul gâștei – tot obicei săsesc, dar asta-i altă gâscă
O altă tradiție, practicată frecvent până aproape de zilele noastre (tata a mai luat parte la ea prin anii ’60-’70), deși cred că dispărută complet astăzi, este Bătutul gâștei. Acest obicei are loc primăvara, de Fasching, carnavalul săsesc. Este un obicei al tinerilor din comunitate, care se luau la întrecere călare, prin sat.
Călărețul cel mai voinic, cel care câștiga cursa, avea privilegiul de a bate gâsca și a-i tăia gâtlejul. Astăzi probabil barbar și revoltător pentru apărătorii necuvântătoarelor, în vechime un ritual apotropaic, un sacrificiu întru înnoire și belșug, ce anima întreaga comunitate.
Povești săsești 