Schimbare este un cuvânt dificil atunci când vine vorba de comunitatea sașilor din Transilvania. Timp de secole, sașii și-au putut păstra identitatea tocmai pentru au rezistat schimbării și influențelor culturale din jur, trăind într-o comunitate aproape ermetică față de exterior. Sașii sunt o comunitate conservatoare, mentalitate care le-a asigurat supraviețuirea. După marele exod în special spre Germania, astăzi, în majoritatea satelor din Transilvania sașii pot fi numărați pe degete, dacă nu au dispărut de tot. Este un moment de cumpănă resimțit de mulți acut, când existența lor în Transilvania este în pragul de a deveni doar o pagină de istorie, și ea oricum prea puțin cunoscută și asumată de unii. Moștenirea lăsată în urmă – sate cu arhitectură specifică, biserici fortificate și cetăți, peisaje naturale specifice, patrimoniu imaterial – este în pericol de a cădea pradă timpului și ignoranței. În aceste condiții, schimbarea – de macaz, de mentalitate, de atitudine – devine un imperativ. Și nu doar pentru sași.

 

Inaugurarea cetății greavilor de la Gârbova, nou restaurată

15 iunie 2014 a fost o duminică memorabilă pentru localnicii din Gârbova/Urwegen, fie ei români, sași, de aici sau de departe. În urma încheierii lucrărilor de restaurare, a avut loc ceremonia de sfințire și inaugurare a cetății. Pe o vreme superbă, într-o zi de sărbătoare și bucurie, curtea cetății din inima satului a adus la un loc localnici, sași veniți din Germania, invitați de seamă, prieteni care se revedeau cu emoție, acordurile fanfarei. Peste 100 de sași originari din Gârbova au venit din Germania ca să ia parte la festivitate, sărbătorind simbolul locului natal: cetatea. Festivitatea a avut loc la doar o săptămână de la Rusalii, zi în care se ține în mod tradițional întâlnirea sașilor din Gârbova.

O atmosferă emoționantă, ca toate întâlnirile de acest gen, în care bucuria, amintirile și nostalgia se simt în vocile tremurânde. Pe bănci au stat alături oamenii mai în vârstă, cei care erau odinioară vecini pe ulițele Gârbovei, tineri care au plecat de aici pe când erau doar copii, copii născuți în Germania pentru care Gârbova este locul straniu al părinților sau bunicilor.

După slujba din biserica evanghelică, amplasată lângă cetate, festivitățile au continuat în curtea cetății, unde invitații oficiali au ținut pe rând câte o cuvântare, apoi adunarea s-a mutat în cimitirul evanghelic de pe deal, la umbra ruinelor basilicii romanice. Ziua a continuat cu o petrecere pe ritmurile elegante ale fanfarei.

Din rândul invitaților de seamă prezenți în 15 iunie la Gârbova au făcut parte: episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din România, Reinhard Guib, dr Stefan Cosoroaba, dl Karl Broos, dr. Wolfgang Wünsch, preot Wilhelm Meiter, preot Hans Zey, Judith Urban, consulul Germaniei în România, Martin Bottesch, președintele Forumului German din România, Ioan Nedela, primarul comunei Gârbova. Cu aceast prilej, dl Leonard Orban, prezent la Gârbova, a fost numit ambasador cultural onorific al bisericilor fortificate, după ce anul trecut același titlu i-a fost acordat dlui Cristian Țopescu.

Prezent la Gârbova, dl Leonard Orban a fost ales ambasador onorific al bisericilor fortificate

 

Timpurile se schimbă, și noi odată cu ele

“Singurul lucru sigur este schimbarea”, este sintagma pe care am ales-o pentru titlu tocmai fiindcă, voit sau nu, a fost un leitmotiv al discursurilor rostite în cadrul întâlnirii de la Gârbova de către mai mulți invitați oficiali. Parafrazându-l pe Ovidiu, timpurile se schimbă, și noi odată cu ele, cuvintele au fost reluate atât de către episcopul Bisericii Evangelice C.A. din România, dr. Reinhard Guib, cât și de dr. Stefan Cosoroabă, responsabilul proiectului de promovare a bisericilor fortificate, Descoperă sufletul Transilvaniei, și, în forme mai nuanțate, de către ceilalți invitați. Având în vedere situația actuală, patrimoniul cultural săsesc din Transilvania va supraviețui dacă va fi schimbată orientarea față de el.

Pe de o parte sașii – indivizi, organizații, autorități – trebuie să fie mult mai deschiși față de restul comunităților care locuiesc astăzi în fostele așezări săsești. Pe de altă parte, aceste comunități, fie că sunt formate de români, maghiari, țigani, etc, trebuie să conștientizeze valoarea acestui patrimoniu, să îl cunoască și să-l protejeze ca atare. Este o schimbare de mentalitate, de atitudine, pe care trebuie să o facem concret, cu toții. Vorbim astăzi, în definitiv, de un patrimoniu comun, în sensul că trebuie să ne asumăm responsabilitatea lui împreună. Doar așa putem găsi resorturi și soluții pentru conservarea, cunoașterea și promovarea lui eficientă, pe termen lung.

Cetatea greavilor din Gârbova/Urwegen

De fiecare dată când merg de la Sebeș spre Gârbova, trecând prin Câlnic, întâlnesc în hățișul de pe marginea drumului, în apropiere de sat, o familie de fazani. Primăvară, vară, toamnă, de fiecare dată au fost acolo. Uneori făzănița țanțoșă ne dădea binețe chiar pe mijlocul drumului, sfidând parcă mașinile puține ce trec pe acolo. Fără să vreau, familia de fazani de pe drumul spre Gârbova a devenit pentru mine un simbol al locului liniștit, înconjurat încă de natura netulburată, care-și urmează în continuare ritmul ei. Pe măsură ce mă apropii de sat, se ivesc apoi în stânga ruinele bisericii de pe deal, din mijlocul cimitirului evanghelic și satul aliniat în vale, cu turnul imaculat ridicându-se ca un axis mundi în mijloc. E unul dintre peisajele cele mai dragi sufletului meu, la doi pași de casă.

Deși este situată în apropiere de cetatea din Câlnic, Gârbova nu este asaltată de turiști. E și un avantaj în asta. În ciuda renumelui de care se bucură comuna la nivel local și mai mult în comunitatea săsească, turistic este încă o așezare nedescoperită. Renovarea cetății se vrea a fi un prim pas pentru ca locul să intre în circuitele turistice.

În zona Unterwald, fâșia dintre Orăștie/Broos, Sibiu/Hermannstadt, râul Mureș și Carpați, există doar două cetăți deosebite, prin faptul că nu sunt biserici fortificate, ci cetăți ridicate de greavii locali. Este vorba despre Câlnic/Kelling și Gârbova/Urwegen, ambele construite în sec. XIII de către greavi locali.

Așezarea de la Gârbova a fost constituită de sași, iar cetatea a fost construită în centrul localității de către greavul Herbord de Wrbow, în a doua parte a secolului al XIII-lea. Reședința nobiliară era fortificată cu un zid care delimita o incintă circulară și dispunea de un donjon romanic. În secolul al XV-lea cetatea a intrat în proprietatea comunității. Donjonul romanic a fost transformat în turn-clopotniță, i s-a adăugat o nouă incintă fortificată și a fost construit un turn de poartă cu două etaje, numit și „turnul slăninilor”. Intrarea în fortificaţie se face doar printr-un tunel aflat sub turnul de poartă.

De la sfârșitul secolului al XVI-lea până la începutul secolului al XVIII-lea, cetatea a suferit mai multe pierderi, a fost refăcută de localnici, împreună cu biserica alăturată, apoi din nou asediată și refăcută. Peste nivelurile acoperite cu bolţi ale turnului s-a construit în 1879 platforma clopotelor, iar acoperişul iniţial a fost înlocuit cu actualul acoperiş ascuţit, flancat de patru turnuleţe de colţ. Din turn, priveliștea asupra satului și dealurilor ce o ocrotesc ca pe un cuib este foarte frumoasă. Din păcate, deocamdată în tunul din Gârbova nu mai este slănină.

Biserica evanghelică din apropiere, de factură gotică, a fost reconstruită în stil baroc după ce suferise diverse distrugeri. Pe dealul din proximitatea cimitirului evanghelic se pot vizita ruinele bazilicii romanice iniţiale, un loc misterios, cu o poveste extrem de interesantă și cunoscută doar de către localnici.

Bazilica romanică de pe deal

Pe dealul ce străjuiește satul pe latura de est se mai păstrează ruinele bazilicii romanice ridicată pe la 1280 de coloniștii sași. Construită în stilul romanic târziu, bazilica avea trei nave, absidă semicirculară și turn încastrat în latura de vest a navei centrale. În secolul XV corul semicircular de factură romanică a fost înlocuit cu un cor gotic, pentagonal. Probabil, tot de atunci, o incintă de ziduri de formă ovală asigura fortificarea fostei bazilici romanice. Bazilica a mai suferit completări la planimetrie în secolul XVIII, inclusiv la altarul poligonal. La interior, altarul baroc este datat 1747, iar orga 1894.

„Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.” (Regele Mihai I de România)

În întreaga zonă, Gârbova este o comună renumită pentru oamenii săi harnici și înstăriți, pentru meșteri pricepuți și mobilierul pictat extrem de frumos (de admirat la expoziția etnografică din clădirea Primăriei), pentru tradiții și povești locale fermecătoare, precum cea a miresei, și mai ales pentru vinul bun ce curgea odinioară râuri. Tocmai de-asta se spune că sașii din Gârbova sunt cei mai mândri, mai făloși, din zonă. Cu timpul, sașii s-au rărit, deși aici mai locuiesc câțiva permanent și mulți revin în concedii – așa-numiții sași de vară. Viile de pe dealurile din jur s-au mai părăginit și vinul e deci mai puțin. Dar edificiul din inima satului pe care-l zărești de departe când vii spre Gârbova a rămas aproape neschimbat: cetatea greavilor, mândria satului.

Fiind din Sebeș/Muehlbach, iubesc locurile astea, toate satele din jur pe care nu le cunosc doar așa cum le-am pomenit, ci și din amintirile tatălui meu. Mă bucur de fiecare schimbare în bine, precum această restaurare, și mă doare fiecare piatră mutată de la locul său. E păcat să nu prețuim astfel de sate, să nu ne îngrijim ca ele să rămână vii, nu doar în memoria celor de acum. Este misiunea noastră, a tuturor, indiferent de loc și de etnie, să respectăm trecutul și să folosim prezentul pentru a schimba viitorul acestor locuri.

Fotografii: Mihaela Kloos-Ilea, Mircea Trifu, Horia Trifu