Am o nouă preferință într-un top personal al celor mai frumoase locuri de vacanță din România: Casa de oaspeți din Cincșor/Kleinschenk, jud. Brașov. Aici, fosta școală evanghelică, ajunsă după Revoluție groapa de gunoi a satului, a fost cumpărată de către Carmen Schuster, chiar o fostă elevă a școlii. Clădirea a fost recent impecabil restaurată și transformată în una dintre cele mai frumoase case de oaspeți din România.

 

Am petrecut două zile extraordinare de început de toamnă în fosta clădire a școlii evanghelice din Cincșor. Înainte de a ajunge aici, văzusem câteva poze îmbietoare, dar nu aveam mari așteptări de la cazarea într-o fostă școală. În mintea mea, cu foarte puține excepții de pe la oraș, toate școlile sunt o masă amorfă de clădiri funcționale, înalte, reci, goale, cu podele mirosind a motorină. Dar, spre surpriza mea, fosta școală din Cincșor aduce mai degrabă a vilă burgheză sau a mic castel șarmant. Asta deși suntem în mijlocul unui sat obișnuit din Transilvania.

Casa de oaspeți de la Cincșor este o splendidă clădire în stil Art Nouveau, operă din 1910 a celebrului arhitect sas Fritz Balthes. Sunt impresionante rafinamentul și excentricitatea lui Balthes de a proiecta clădiri de școală cochete, adevărate opere de artă, chiar și la sat. Școala din Cincșor este o bijuterie. Cred că voi reveni cu un articol dedicat acestui notabil arhitect, care avea un crez puternic privind arhitectura construcțiilor pe care le proiecta. Dincolo de pragmatismul acestor spații, Balthes avea o preocupare pedantă pentru stil, rafinament, ambianță, pentru o estetică aparte care se îmbina perfect cu funcționalul. Așa a ajuns să creeze unele dintre cele mai frumoase clădiri din Transilvania: Liceul Roth din Mediaș, Hotelul Stern din Sighișoara, școala din Gherdeal (azi o ruină) și din Bruiu, grădinițele din Agnita și Netuș, multe alte clădiri ale Bisericii Evanghelice și nu numai. Școlile lui Balthes nu sunt simple clădiri, sunt temple sofisticate de cultură. Recent, Casa Teutsch din Sibiu a dedicat și o amplă expoziție operei monumentale a arhitectului Balthes.

 

A cumpărat clădirea propriei școli

Pe lângă frumusețea și valoarea istorică, ansamblul Caselor de oaspeți de la Cincșor are și o poveste cât se poate de pozitivă. O poveste săsească și mai mult decât atât. Clădirea vechii școli, ajunsă o ruină fără speranță după Revoluție, a fost cumpărată chiar de către o fostă elevă, Carmen Schuster, care și-a asumat salvarea clădirii ca pe o datorie morală și a văzut potențial într-o ruină. După o carieră de succes în domeniul bancar din Germania, Carmen Schuster a revenit în România și ocupă în prezent o poziție de conducere în cadrul unei bănci din România.

Având în vedere funcția și mediul pragmatic în care și-a dezvoltat cariera, nu mă așteptam să întâlnesc un om atât de cald, simplu, emoțional. Carmen Schuster este însă o persoană deschisă și jovială, cu care a fost o reală plăcere să povestesc.

Este născută într-o familie de sași din satul Cincșor, a urmat școala aici, chiar în încăperile actualei case de oaspeți, apoi în anii ’80, ca majoritatea sașilor, a plecat împreună cu familia în Germania. Familia sa suferise permanent de pe urma șicanelor comuniste, în special pentru că erau rudă cu Andreas Birkner, cap de lot între cei condamnați în 1959 în Procesul scriitorilor germani. Pentru familia sa, terorizată de umbra Securității, Germania însemna atunci libertate. Pentru tânăra Carmen Schuster, începea însă un drum plin de incertitudini: ce turnură va lua viața ei în Germania, ce școală va urma, cum se va putea integra lumii radical opuse din Vest?

Studiile au îndreptat-o spre domeniul economic și așa a început o carieră de succes în domeniul bancar, în Germania. Avea o viață împlinită, confort și posibilitatea de a-și duce la capăt planurile. Spre deosebire de România comunistă, tânăra Carmen Schuster a avut în Germania libertatea să zboare. Muncind, aici putea să aleagă drumul care i se potrivea, fără prejudecățile legate de trecut, care o însoțeau în România la tot pasul. Fără frică. În societatea comunistă, omul era etichetat și cioplit pentru a încăpea în sertarul ideologiei, însă în Germania aveai libertatea de a-ți îndeplini visurile. Și totuși, nostalgia față de locul natal a însoțit-o mereu.

În decembrie 1989, când în România izbucnea Revoluția, Carmen Schuster urmărea știrile despre situația de foc din România, ce rulau continuu pe ecranele imense ale băncii. La anunțul căderii lui Ceaușescu, șeful său, președintele unei mari bănci germane, a intrebat-o: Doamna Schuster, așa-i că dumneavoastră o să vă întoarceți în România? Atunci nu a răspuns ferm, dar poate că acesta a fost începutul imperceptibil al unei hotărâri.

A urmat însă mai întâi mutarea la Berlin, unde Carmen Schuster a avut privilegiul unei experiențe cu impact asupra carierei sale: a participat la construirea sistemului bancar din Germania de Est, parțial prăbușit, pentru alinierea lui la standardele sistemului din Vest. Era o muncă asiduă, de la zero, o extraordinară oportunitate în carieră.

În 1998, Carmen Schuster a făcut apoi acel pas amânat care i-a adus cu adevărat împlinirea: s-a reîntors în România. Într-un fel, a reluat experiența de la Berlin, de construire din temelii a unui sistem bancar, de data aceasta la București. Doar că aici lucrurile s-au mișcat sinuos și încet. România era o cu totul altă țară față de Germania, dar, din fericire, și față de România anilor ’80. Față de situația din Vest, Carmen Schuster s-a confruntat mai ales cu metehnele noastre de mentalitate. Tranziția era (și continuă să fie) extrem de șovăielnică la noi, totul se construia pe nisipuri mișcătoare. Este foarte greu să mergi înainte, dacă nu ai un sistem de valori clar, dacă totul se răstoarnă imprevizibil de pe o zi pe alta, dacă vorbim mult și nu concretizăm nimic. Tot ce batem astăzi în cuie, mâine aruncăm la gunoi și ne întoarcem de unde am pornit. Avem o lipsă de coerență și de consecvență care ne este foarte păguboasă. Totuși, se poate, se poate construi și se poate face schimbare și în România, spune Carmen Schuster încrezătoare.

După ce a revenit, Carmen Schuster a dat într-o bună zi peste un anunț pe internet în care școala din Cincșor, ajunsă maldărul de gunoi al satului, era scoasă la vânzare. Indignarea, durerea față de soarta școlii sale, un simț al datoriei de a salva clădirea care în amintirile sale avea cu totul altă înfățișare, au făcut-o să cumpere școala din Cincșor. A fost o decizie emoțională. Întregul proces de restaurare a durat enorm și a fost complicat birocratic, toată lumea a fost surprinsă de nebunia de a investi într-o epavă în mijlocul unui sat necunoscut. Achiziția avea toate datele unui eșec: o ruină într-un sat de care nu auzise nimeni, într-o țară unde turismul era la pământ. Dar a fost decizia bună, spune Carmen Schuster astăzi cu tot sufletul. A cumpărat apoi și casa parohială, clădirea vecină cu școala, și a format ansamblul caselor de oaspeți de la Cincșor.

Pentru Carmen Schuster și familia sa au urmat ani de muncă alături de arhitecți și meșteri, de planificare pas cu pas pentru restaurare, amenajare și dezvoltarea unui concept turistic solid, care să transforme clădirile-epavă în splendidele case de oaspeți de acum. Cel mai important pentru ei a fost să dea glas vocii acestor clădiri valoroase, care ascundeau sub straturi de spoială fresce despre care nu știa nimeni, grinzi vechi, ziduri care spun povești. De la ferestrele imense și pereții caselor, la pian, credențul care atrage toate privirile, tablouri, pernele brodate migălos sau instrumentele de fanfară expuse în sala de mese, fiecare obiect de aici are istoria sa. O istorie plină de aventuri, dar cu final fericit.

 

 

Descoperă sufletul Transilvaniei, cel mai amplu proiect pentru promovarea bisericilor fortificate

Și munca nu se încheie aici, pentru că viziunea doamnei Carmen Schuster nu se oprește pe terasa însorită a casei de oaspeți unde oaspeții își savurează cafeaua vrăjiți de farmecul locului. Turismul românesc, mai ales cel din Transilvania, este susținut în prezent de câteva insule solitare care au în spate o mână de oameni ce se căznesc să facă ceva. Nu există un concept global, nici o viziune coerentă și sustenabilă, cu bătaie lungă. Răsar răzleț doar inițiative independente, care au nevoie de susținere pentru a funcționa în realitate. De aceea, Carmen Schuster sprijină ca voluntar inițiativa Bisericii Evanghelice împreună cu care a dezvoltat programul Descoperă sufletul Transilvaniei, cel mai amplu proiect turistic prin care se dorește conservarea patrimoniul extraordinar al bisericior fortificate și aducerea acestuia mai aproape de un tip de turism non-agresiv, cultural. O asemenea inițiativă a fost și turul ciclist Bike and Like.

Pe plan local, Carmen Schuster a înființat asociatia Contrafort, care are ca misiune restaurarea, punerea în valoare și promovarea patrimoniului bisericii fortificate din Cincșor. Cu ajutorul Bisericii Evanghelice și cu finanțare europeană, biserica fortificată din Cincșor a fost restaurată. Implicând comunitatea din sat – cei care mai trăiesc astăzi aici și cei care au emigrat demult în Germania, păstrând nostalgia locurilor natale – a restaurat și orga istorică, o adevarată bijuterie instrumentală transilvăneană.

Este felul său de a implica și răsplăti comunitatea locală, în care s-a născut și unde a ales să se reîntoarcă. Cei care știau centrul satului Cincșor de acum 15 ani sunt uluiți de schimbare. Proiectele de implicare a comunității ale doamnei Carmen Schuster, un om neobosit, merg mult mai departe și sunt convinsă că vom auzi de ele în anii ce vor urma.

 

Biserica fortificată din Cincșor

În inima satului, în imediata apropiere a caselor de oaspeți, se află biserica fortificată. A fost construită în secolul al XIII-lea ca bazilică romanică, cu hramul sfinții apostoli Petru și Pavel, transformată în secolul al XV-lea în biserică gotică. Biserica a fost fortificată spre finele secolului al XV-lea, cu patru turnuri în cele patru puncte cardinale, șanț de apă la exterior și drum de strajă. În secolul următor, zidul sudic al fortificației este întârit cu un zwinger, un turn de poartă cu hersă, ale cărei ghidaje încă se mai păstrează, și un turn pătrat. Turnul de poartă avea un al doilea nivel locuibil, unde se afla locuința preotului, de unde denumirea de astăzi, Turnul Preotului.

Altarul vechi, din 1655, se află astăzi la Muzeul Tării Făgărasului, iar cel actual din biserică datează din 1868, cu un tablou semnat de pictorul Carl Dörschlag. Biserica are un tavan casetat, iar în partea de vest se află orga barocă din 1805, opera lui Samuel Mätz, recent restaurată în atelierul de la Hărman. Amvonul datează din 1835 și are decorație Empire.

 

Casa de oaspeți din Cincșor: Relaxare. Autentic. Inedit

Aș caracteriza succint colțul de rai de la Cincșor prin trei cuvinte: relaxare, autentic, inedit. Le voi dezvolta pe rând, în încercarea de a vă convinge că este un loc deosebit. Tot ce nu reușesc să exprime cuvintele, spun fotografiile.

Relaxare. Nu trebuie să mergi neaparat până la Cincșor ca să te bucuri de liniște, dar odată ajuns aici, ai ocazia să te reîntâlnești cu tine, să-ți auzi gândurile, să te reculegi la lumina focului din șemineu, în umbra bisericii fortificate, în biblioteca imensă. Spre deosebire de alte pensiuni și hoteluri care sunt centrate pe sala de mese sau de recepție, locuri gălăgioase de dute-vino continuu, casa de oaspeți de la Cincșor gravitează în jurul bibliotecii. Un spațiu imens, dar intim, rezervat lecturii, meditației, care te îndeamnă să vorbești în șoaptă pentru a nu-i spulbera liniștea. Fiind în timpul săptămânii în afara sezonului turistic, am fost unii dintre puţinii oaspeți din casă, dar biblioteca era intimidantă și atrăgătoare în același timp în încremenirea sa, încât îți venea doar să te afunzi în canapelele moi și între paginile cărților, să uiți de timp.

Depinde ce-ți dorești de la câteva zile de vacanță, dar parcă eu m-am săturat de săptămâni de bătai de cap pentru câteva zile de odihnă, de trasee care înlocuiesc alergătura cotidiană cu alergătura de vacanță, de concediile din care mă întorc mai obosită decât am plecat. Ajungând la Cincșor mi-am dat seama ce dor îmi e de vacanța în care să stau, să mă relaxez, să citesc alene, să mă bucur de taclale și de timpul meu liber. De relaxare.

Autentic. Casa de oaspeți de la Cincșor nu este un loc autentic românesc, nici autentic săsesc. Nu cred că acest cuvânt ar trebui să fie însoțit de o referință externă la o naționalitate/etnie anume, ci internă, la ceea ce promite și desemnează un loc/persoană. Pentru mine, autenticitatea înseamnă coerență cu tine însuți. Astăzi, când autenticul afișat turistic pe toate gardurile se traduce adesea prin kitsch, printr-o spoială de suprafață, găsesc tot mai greu un loc care să nu-și trădeze menirea și ceea ce promite. Spun că am găsit la Cincșor un loc autentic pentru că este dedicat cu totul scopului său, acela de a se pune în slujba oaspeților care îi trec pragul. Am găsit aici un loc unde toate ușile sunt deschise, nimic nu se face cu dedesubturi, unde te poți mișca nestingherit, ca la tine acasă. Specificul caselor, valoarea lor istorică este pusă în valoare până la cel mai mic detaliu. Pentru mine, asta e o condiție a senzației de confort, inclusiv în vacanță.

Inedit. Cu completarea imediată: inedit și normal. Într-o țară altfel, se-nțelege și din punct de vedere turistic, normalitatea este departe de standardele normale, recunoscute. De unde decid cu inima strânsă asupa unui loc de vacanță din România în care nu am mai fost. Deși apar tot mai multe locuri aparent frumoase de petrecere a vacanțelor, ne vedem siliți să ne antrenăm continuu un simț circumspect: o fi cum zice? o fi ca-n poze? La Cincșor chiar e cum zice și e ca în poze, ba chiar mult mai frumos.

Pe de altă parte, este un loc inedit pentru că are curajul de a reinterpreta cu bun simț și rafinament tot ce înseamnă ospitalitate, mâncare tradițională, relaxare în vacanță. De fapt, are curajul de a fi un loc diferit, departe de rețete și tiparele de la noi. Cred că îți trebuie curaj ca să servești turiștilor o cină demnă de un restaurant franțuzesc cu pretenții în mijlocul unui sat din România. Fără a se inventa ceva, tradiționalul, specificul local, este atins de o baghetă magică și servit with a twist. Gusturile pe care le știm din copilărie, sunt aici mult mai ușoare în calorii, sănătoase, spectaculos aranjate în farfurie. Spre surprinderea și încântarea oaspeților. De altfel bucătăria caselor de oaspeți de la Cincșor a fost gândită și pentru a găzdui cursuri de gătit, sub îndrumarea mastrului bucătar pe care îl au aici.

 

Lecția pe care mi-a oferit-o Carmen Schuster este că nu există management eficient fără implicare emoțională. Deciziile bune au un fond emoțional, care definește lucrul bine făcut și duc la exemplul personal care mobilizează. Poți fi pragmatic și idealist în același timp. Efortul și entuziasmul personal încarcă pozitiv și atrag ca un magnet, iar odată pus în mișcare, bulgărele devine de neoprit. Poate că nu ar trebui să sperăm pasivi într-o schimbare radicală venită de sus și să conștientizăm în schimb că lucrurile se urnesc mult mai eficient de jos, prin noi, de la nivelul comunității locale.

Transilvania a fost dintotdeauna o Europă în miniatură. Aici avem multiculturalism și interferențe: români, sași, maghiari, țigani, evrei, diverse religii, etc. Cred că este un fond cultural extraordinar, cu un potențial enorm. Avem tineri educați, relaționăm între noi foarte bine, acestea sunt atuuri care ne ajută să lucrăm eficient împreună. Schimbarea poate să vină de la nivelul nostru, al comunității. Un zâmbet plin de căldură și un gând optimist de reținut de la doamna Carmen Schuster.

 

Mulțumesc doamnei Carmen Schuster, echipei și prietenilor dragi de la Cincsor.Transilvania.Case de Oaspeti!

Detalii despre cazare pe noul site al Caselor de oaspeți de la Cincșor.