Orășelul de poveste Cisnădie (Heltau) este situat pe un tărâm fermecat, parcă desprins din toponimele basmelor: între Valea Argintului (Silberbach) și Pârâul Ursului (Bärenbach), la poalele Măgurii (Götzenberg). În apropiere, se află și Piatra Broaștei (Halber Stein), cea care a dat numele romanului lui Iris Wolff, despre care vă povesteam aici.

Localitatea a fost întemeiată de sași, Heltaul fiind menționat documentar pentru prima dată în 1323, deși biserica romanică cu hramul Sfintei Walpurga este pomenită ceva mai devreme. Dovadă că așezarea a fost importantă de-a lungul timpului, stă acordul de Marktrecht – dreptul acordat în 1500 de către Vladislav al II-lea al Ungariei de a se ține aici târg anual, reînnoit în 1806. Timpul nu a fost prea blând cu această așezare, însă poate tocmai de aceea oamenii au învățat să se gospodărească și să reconstruiască continuu o comunitate exemplară. Pe lângă atacurile numeroase ale turcilor, satul a avut pierderi din cauza epidemiei de ciumă, din 1660, când au pierit peste 400 de localnici.

Biserica din Cisnădie este una dintre cele mai impresionante din Transilvania, din fericire până astăzi foarte bine conservată și unul dintre obiectivele turistice care merită vizitat și pus în valoare.

De-a lungul timpului, biserica fortificată, inima localității, a fost construită și modificată în mai multe etape: sec. XII-XIII o basilică în stil romanic, apoi sec XV-XVI elementele gotice, fiind ulterior înălțată și modificată. Biserica a suferit transformări impuse mai ales de atacurile turcilor și tătarilor. Așa a fost construit aici un sistem dublu, pe alocuri triplu, de fortificații, prevăzut cu coridoare de apărare, turnuri și bastioane, împrejumuit de șanțuri care puteau fi umplute cu apă (astăzi astupate). Se spune că la Cisnădie a fost cel mai complex sistem de apărare a unei cetăţi ţărăneşti. Turnul clopotniţă a fost ridicat în 1425 și modificat în 1751, are 59 m înălţime şi era prin urmare un bun post de scrutare a zărilor.

Dacă se spune că vecinii din Cisnădioara au cea mai veche orgă încă funcţională din Ardeal, nici la Cisnădie nu lipsesc operele de artă specifice locului. În interior, biserica ascunde multe comori, dintre care altarul poliptic din secolul al XVI-lea, pictat de Vicentius Cibiniensis, autorul altarului poliptic de la Cetatea de Baltă şi al unei fresce a bisericii din Ocna Sibiului. Altarul păstrat astăzi în cor a fost adus aici din Bruiu, în timpul lucrărilor de restaurare a interiorului bisericii din anii 1995-1999, precedentul fiind mutat la Sibiu. Unul dintre clopote datează din 1664, de asemenea și o cristelniță gotică, din bronz. Pereții bisericii mai păstrază sub straturile vremii și o serie de picturi murale (în cor și absidă) datând din primele secole de existență a bisericii.

La exterior, o parte din turnuri s-a păstrat până în zilele noastre: „Turnul Paznicului”, „Turnul Primăriei”, „Turnul Slăninii”, „Turnul Faurilor de Seceri”, „Turnul Școlii” și turnul situat în grădina casei parohiale.

Lăcașul este înțesat de legende legate de bogăția cetății și inventivitatea localnicilor. În 1425, în Cisnădie a fost montat primul ceas de turn din Transilvania. Secole mai târziu, ca urmare a faptului că turnul clopotniță a fost lovit de mai multe ori de trăsnet, cu pagube însemnate pentru lăcașul de cult, este montat în 1795 primul paratrăsnet de la est de Viena, confecționat din cupru, dupa metoda lui Raimarus din Hamburg.

Cisnădie – un loc de legendă

Cea mai vestită dintre legende este cea a Tezaurului de la Cisnădie, o comoară neprețuită căreia i s-a dus vestea departe, deși locul păstrării ei a fost un mister neștiut se spune nici chiar de preoții din sat. Comoara era păstrată într-o încăpere secretă, apărată de un sistem ingenios de uși false, menită a fi adusă la lumină doar în caz de maximă calamitate, când comunitatea nu avea altă resursă. Locul era știut doar de o mână de oameni, iar taina era transmisă din tată în fiu. În secolul al XVIII-lea, când biserica a fost lovită în repetate rănduri de trăsnet, iar focul a mistuit o parte considerabilă a edificiului, comoara a fost scoasă la lumină. Neavând alte resurse ca să reconstruiască părțile afectate, oamenii nu au avut încotro decât să folosească averea ascunsă. Ceea ce a rămas nefolosit din tezaurul neprețuit, poate fi admirat din 1915 la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Locul unde se spune că a fost păstrată comoara este apsida de sud, despărțită printr-un zid de restul bisericii.

Tot în secolul XVIII, ca urmare a incendiilor, aici a apărut paratrăsnetul – o invenție modernă, care a înfricoșat oamenii locului. Se spune că văzând focul care se abătea repetat asupra bisericii, ca un blestem, preotul a făcut un drum la Viena, unde a văzut soluția montată pe bisericile de acolo. Întors acasă, a propus oamenilor să monteze și ei un paratrăsnet, pentru a ocroti biserica. Oamenii, care credeau că așa este voia Domnului, în fața căreia ei nu se pot opune, au primit cu mult scepticism găselnița preotului. Așa că au continuat renovarea bisericii. Dar tocmai când lucrările erau în toi, trăsnetul a lovit din nou și doar așa s-au lăsat oamenii înduplecați să încerce minunea științifică. De atunci, se spune că biserica nu a mai fost mistuită de niciun trăsnet.

Pe lângă biserică, fiecare turn aflat astăzi în picioare are istorioarele lui, pline de farmec și tradiții locale.

Turnul Secerilor amintește de monopolul deținut de meșterii sași din Cisnădie asupra făuririi acestor unelte, până la apariția mașinilor de secerat.

În nelipsitul turn al slăninii erau agățate tablele imense, la care se umbla doar duminica. Atunci se tăia o bucată pentru toată săptămâna următoare și se însemna cu o ștampilă în partea de jos, pentru a se ține evidența. Interesant este și că „Turnul slăninii ” a fost ridicat pe o capelă din secol al XIII-lea,  în a cărei criptă s-a găsit o cruce de procesiune.

Turnul Şcolii era locul unde copiii continuau să învețe, chiar și pe timp de asediu. În lumea sașilor, în care educația era obligatorie, nu se concepea să fie întreruptă sub niciun motiv.  

Astăzi, Cisnădie trebuie să fie nelipsită de pe harta turistului care colindă Transilvania, un loc în care versurile Elegiei transilvane a lui Adolf Meschendörfer (1977-1963) rezonează special:

Anders rauschen die Brunnen, anders rinnt hier die Zeit.

Früh faßt den staunenden Knaben Schauder der Ewigkeit.

Wohlvermauert in Grüften modert der Väter Gebein,

Zögernd nur schlagen die Uhren, zögernd bröckelt der Stein.

Siehst du das Wappen am Tore? Längst verwelkte die Hand.

Völker kamen und gingen, selbst ihr Namen entschwand.

Aber der fromme Bauer sät in den Totenschrein,

Schneidet aus ihm sein Korn, keltert aus ihm seinen Wein.

Anders schmeckt hier der Märzenwind, anders der Duft von Heu,

Anders klingt hier das Wort von Liebe und ewiger Treu.

Roter Mond, vieler Nächte einzig geliebter Freund,

Bleichte die Stirne dem Jüngling, die der Mittag gebräunt,

Reifte ihn wie der gewaltige Tod mit betäubendem Ruch,

Wie in grünlichem Dämmer Eichbaum mit weisem Spruch.

Ehern, wie die Gestirne, zogen die Jahre herauf,

Ach, schon ist es September. Langsam neigt sich ihr Lauf.

Elegie transilvană 

Pe-aici altfel, şi timp şi izvoare murmúră,

de copil te-nfiori veşnicia cum cură.

În cripte-s întinşi drept-strămoşii să doarmă,

ceasuri bat şovăind, piatra curge, se sfarmă.

Vezi la poartă un herb? demult mâna-i uscată,

neamuri s-au petrecut, stirpea le-a fost uitată.

Pe mormintele lor seamănă azi creştinul,

îşi seceră holda, îşi stoarce şi vinul.

Altfel izul de fân şi în martie-s zefirii,

altfel sună pe-aici jurământul iubirii.

Luna cea roşie, nopţii unica prietenă trează,

tânărului albindu-i fruntea arsă de-amiază,

l-a copt precum moartea cu izul ei tare,

cum de rune-nţelepte-n amurg un stejar e.

Precum stele pe cer, se scurg anii pe rând.

Ah, deja e septembrie. Și va trece curând.

Traducere de Dan Dănilă, publicată în revista Saeculum nr. 1-2 / 2011.

Surse info:

Hermann Fabini, Universul cetăților bisericești din Transilvania, Editura Monumenta, 2012

Wikipedia.org (imagini)

dan-danila.de