Scriitorul Hans Bergel la 90 de ani. O laudatio semnată de Ion Dumitru (München)

Publicată pe blogul scriitorului Vasile Gogea, cu a cărui îngăduință am preluat acest fragment. 

Modest omagiu pentru omul, scriitorul, eseistul, jurnalistul şi editorul

Hans Bergel la 90 de ani

(*26 iulie 1925 în Rosenau/Râșnov, România)

 hans-bergel2005

Trăind de peste o jumătate de secol în Germania, împrejurări fericite au făcut ca, între oamenii de excepție pe care i-am întâlnit și prețuit în anii exilului și mai apoi, să am bucuria și onoarea de a-l cunoaște la München – în măsura circumstanțelor – pe Hans Bergel, omul vertical și de pilduitor caracter, scriitor german de talent și prestigiu, originar din România!

Născut la 26 iulie 1925, la Râșnov (Rosenau), este primul dintre cei patru copii ai cuplului Katharina Bergel, născută Treuetsch (*1904; †2002) și Erich Bergel Sr. (*1899; †1971), căsătoriți din 1924. A avut ca soră pe Hildegard (*1927; †2007) și ca frați pe Erich Bergel Jr., viitor dirijor (*1 iunie 1930, în Râșnov (Rosenau); † 3 mai 1998 în Ruhpolding, Germania),  și de Ortwin Bergel (*1937; †1952).

Tatăl, învățător, profesor de muzică și revizor în școlile comunității germane din România, fiind – după necesități- transferat cu serviciul din loc în loc, pleacă în 1936 din Rosenau (Râșnov) la Reghin, apoi în 1939 din Reghin la Kronstadt (Brașov) iar în 1944 la Hermannstadt (Sibiu) împreună cu familia.

Conform propriilor mărturii, Hans Bergel, sora și frații săi și-au trăit în Transivania o copilărie fără probleme, până în momentul ocupării acesteia de către Armata Roșie „eliberatoare“ (august 1944) și preluarea succesivă a puterii, mai întâi de către forțe politice vremelnic tolerate -infiltrate de criptocomuniști-, și apoi, după uzurparea totală a conducerii de către regimul stalinist, sub masca zisului „Partid Comunist Român“ care, în „România Mare“ nu număra nici o mie de membri, și dintre care numai o treime erau de origine română!

În 1944, tatăl său, în vârstă de 45 de ani, este arestat și, îngrijirea familiei (Hans – 19 ani; Hildegard – 17 ani; Erich – 14 ani ; Ortwin – 7 ani) rămân în grija mamei, Katharina Bergel, în vârstă de 40 de ani

Un an mai târziu, în 1945, autoritățile, subordonate ocupanților sovietici decid, la cererea lui Stalin, deportarea în lagărele din U.R.S.S. a majorității cetățenilor români de origine germană, apți de muncă. În acest sens, în enclavele locuite de germani se alcătuiesc liste și se improvizează lagăre „de colectare“ în baza cărora sunt strânși și apoi transportați în U.R.S.S. Hans Bergel, în vârstă de 20 de ani, este și el „rechiziționat“ într-un astfel de lagăr, în vederea deportării. Reușește însă să fugă înainte de transport și trăiește pentru multă vreme ascuns.

Între 1946-1947 împrejurările îi permit să activeaze o scurtă perioadă în învățământ. În 1947 fuge din România, via Ungaria. Este prins la Budapesta, predat autorităților române și condamnat. În 1948 evadează din închisoare și este din nou prins. Mai târziu este recrutat în armată (1949-1956), unde devine sportiv de performanță și membru în Echipa Națională de Ski a României. Cum accesul la cursurile de zi, în învățământul superior, îi era interzis, studiază fără frecvență Istoria Artelor și Filozofia, la Universitatea din București (1951-1954). Trei ani mai târziu (1957/1958), grație cunoștințelor și talentului, ajunge redactor în problemele de cultură ale ziarului de limbă germană „Volkszeitung“ – organ al Comitetului Regional al Partidului Comunist și al Sfatului Popular din regiunea Stalin ( Brașov/Kronstadt).

În 1959 este arestat din nou, în așa zisul „Proces al Scriitorilor din Brașov“, înscenat de autoritățile comuniste împotriva unei grupe de scriitori de limbă germană din Kronstadt/Brașov (pe atunci Orașul Stalin), și condamnat la 15 ani de închisoare cu muncă silnică.

În 1964 este eliberat, în cadrul amnestiei generale decretată pentru deținuții politici dar este urmărit în continuare de Securitate. Critică nerespectarea drepturilor omului în România comunistă!

În sfârșit, în 1968, grație intervenției scriitorului german – laureat al premiului Nobel pentru literatură-, Günter Grass, i se permite emigrarea în R. F. Germania, unde, între 1968-1970, exersează diferite ocupații, implicit pe cea de colaborator extern la Bayerischen Rundfunks.

Dar și în R.F.G. „mâna lungă“ a Securității din R.S.R. continuă să-l urmărească și tracaseze!

1970-1989, ajunge redactor la „Siebenbürgischen Zeitung“, München, iar din 1991 și coeditor al prestigioasei publicatiei „Südostdeutschen Vierteljahresblätter“.

Am aflat de prezența sa în Germania de la colegii de la Europa Liberă și frecventatorii Cenaclului literar-artistic, întrunit la domiciliu subsemnatului (23 martie 1969-martie 1973) și în continuare la Haus der Begegnung unde, la 4 ani de existență (23 martie 1973) a devenit – la sugestia lui G. Ciorănescu-, Cenaclul literar-artistic „Apoziția“. Urmărind inițial încropirea unui cenaclu româno-german, eram preocupați să invităm, în afară de români, și autorii, artiștii și intelectualii germani, cunoscători ai limbii române, prezenți în Bavaria și în R.F.G., intenție soldată multă vreme cu o adevărată dezamăgire! Cu mici excepții (Anneli Ute Gabanyi, Mathilde Klooss (Richter), Emil Siegmeth, mai apoi Johann Urwich și Friedrich Cloos -trecuți prin Gulagul sovietic de dincolo de Cercul Polar, prin Workuta și mai apoi și prin închisorile din România, și mai târziu istoricul Adolf Armbruster, și câțiva alții) eram ocoliți de mai toată lumea, inclusiv de către unii români. Târziu am înțeles dilema!  Întrunirile cenaclului -eterogen din toate punctele de vedere- erau publice, deschise tuturor, fără posibilitatea de a controla ceea ce se ascunde în dedesubtul fiecăruia. Deci, cu toată vigilența noastră, se înțelege că eram lejer și permanent supravegheați și de persoane inoportune! Un impediment a fost pentru multă vreme și adăugirea, la denumirea cenaclului, implicit a revistei, a cuvântului „Apoziția“, care a generat o adevărată derută printre cei ce ne-au pus la stâlpul infamiei, negăsind de cuvință să consulte mai întâi un dicționar, pentru a înțelege despre ce este vorba! Toate acestea au creat în jurul nostru un cerc de suspiciune – întreținut cu fervoare de diverse interese adverse- care i-a ținut departe pe mulți dintre intelectualii, scriitorii, artiștii și oamenii de cultură din exil și emigrație, atât români, dar în special germani din România, care, știindu-se urmăriți, preferau distanța. Parte dintre aceste impedimente le-am putut înlătura doar ulterior, grație postării cu orice risc a unora dintre noi, în mod deschis pe baricade, considerând că doar așa o cernere va avea loc de la sine și că numai prin exemplul nostru și prin cele ce le împlinim efectiv putem înlătura scepticismul și teamerile celor ce puteau fi afectați. Subliniez acestea pentru a se înțelege de ce ne-am bucurat enorm, când, succesiv, cercul nostru a început să fie abordat cu încredere de tot mai multe personalități de valoare, pe care am fi vrut să le avem dintru început lângă noi, și între care amintesc pe Hans Bergel și regretatul său amic și confrate de temniță și suferințe, pastorul și scriitorul Harald Siegmund.

O primă cunoștință, fugară, cu Hans Bergel, am avut-o la o întrunire a Asociației Presei Libere, la München, în anturajul gazetarilor Vasile C. Dumitrescu (München) și Pamfil Şeicaru, sosit de la Madrid și apoi, în 1979(?) la sesiune științifică, pe teme filozofice, organizată de Universitatea din München, și avându-l ca invitat pe Constantin Noica, care și-a prezentat atunci traducerile și exegeza sa  asupra operei lui Platon.

La 25 octombrie 1979, în cadrul reuniunii româno-germane din München,(25-27 octombrie 1979), organizată în cadrul Zilelor Culturale Româno-Germane, la Haus der Deutschen Ostens de Societatea Academică Română și de Südostdeutsche Kulturwerk, pe temele „Imaginea germanilor la români“ și „Imaginea românilor la germani“, Hans Bergel a prezentat conferința Das Bild der Rumänen in meinen literarischen Arbeiten/Portretul românilor în lucrările mele literare, urmărită cu căldură și interes de către noi. Un scurt rezumat al intervenției și referatului dl. Hans Bergel, a apărut în Revista Scriitorilor Români Nr. 17/1980, p.192 și 196, și ulterior,  întregul text, în română: Contacte cu alții (în original: Das Bild der Rumänen in meinen literarischen Arbeiten/ Portretul românilor în lucrările mele literare), la rubrica „Negru pe alb“, Revista Scriitorilor Români nr. 22 (editată de Rumänische Akademische Gesellschaft), München 1985, p. 153-159, din care citez:

„Atât în prima mea carte publicată în Republica Federală Germnă, cât și în cea din urmă, românul joacă un rol esențial ca dimensiune spirituală și istorică. Dar îl găsesc și în alte volume scrise de mine și tipărite între anii 1969, când a apărut monografia „România, portretul unei națiuni“ și 1977, când a apărut romanul „Dansul în lanţuri”. Chiar şi în scrierile mele încă nepublicate este prezentă imaginea Românului. Sigur că nu sunt profet, dar afirm totuşi că el va apare și în viitoarele mele lucrări, oricât  de mult m-am îndepărtat în timp și spațiu  de țara mea de baștină, România, și deși – nu trebuie trecut sub tăcere – mă atrage prea puţin să mă înapoiez acolo. Îmi dau seama că noi suntem zilnic produsul trecutului nostru  și nu fac parte dintre aceia, care se leapădă de trecut ca de o pălărie sau de o încălțăminte.“./…/

„Chiar la acest punct, daţi-mi voie să constat inevitabilul înlănţuirii și a înrădăcinării imeginii românului în creația mea literară. Căci se pare că nu e vorba numai de o lege care ne obligă la o confruntare permanentă cu trecutul, ci de mai mult, că tot trecutul, ca viață trăită, numai atunci își capătă sensul și forța dinamică pentru viitor, când devine parte organică a eului nostru, în așa măsură încât îl putem purta în noi în fiecare moment ca prezent conștient, ca individualitate și personalitate, ca atitudine și comportament.“/…/

„…Românul nu apare în cărțile mele doar ca un subiect de anatomie sau colorit, ca un actor sau figurant pentru a împestrița paleta, nici măcar numai ca o experienţă istorică a vieții mele. Nu, el nu apare în nici un caz în acest sens, ci el este —să-mi fie permisă îndrăzneala afirmației — o parte din mine însumi fiind ca atare, prezent în lucrările mele. Cu nouă ani în urmă constatam în prefața cărții „România, portretul unei naţiuni“, că eu ca german după origine, casă părintească, educaţie și școală, care am văzut lumina zilei în România, consider întâlnirea cu demersurile spirituale ale acestei ţări, ca o îmbogăţire a propriei mele existențe sufletești. Pentru mine nu există vreun motiv ca să văd astăzi lucrurile altfel. Este tocmai ceea ce am gândit când am spus: Românul este în lucrările mele literare mai mult decât un fragment, el este o parte a individualității mele.“/…/

„Ceea ce remarc mai întâi este faptul că Românul este prezent nu numai în literatura mea beletristică —în nuvelă, povestire și roman—, dar deasemenea în monografia cultural-istorică și spiritual-istorică, în sensul filosofic, în studiul portretistic. Deci, el nu apare doar în prezentare socială, ci cel puțin tot atât de diferențiat în manifestarea lui spirituală. Imaginea lui o găsesc astfel prezentă în proza mea epică, de la cioban și țăran, trecând la ofițer, și la profesor universitar, de la plutaș la tehnician până la secretar de stat sau prinţ. Am încercat —și aceasta mă stimulează și azi—să reproduc, să modelez această imagine; și pe lângă străduința de a prinde fenotipul mai este și aceea a elucidării genotipului. În special în monografia amintită am cercetat rădăcinile spiritualității acestui popor și specificul ei lăuntric. În alte lucrări, m-am străduit să arunc o privire asupra minunatei iniţiative a filozofului și poetului Lucian Blaga de a scoate la iveală —prin traducerea operei „Faust“ —o sinteză a spiritualităţii germane și române; sau am încercat într-o carte apărută recent să lămuresc fenomenul coloristic existent în opera pictorului Johannes Schreiber reflectat în copilăria lui trăită, nu întâmplător, în mediul românesc, ș.a.m.d. Mă preocupă aşadar în lucrările mele, de la caz la caz, atât imaginea cât și componenţa fiinţei Românului.“/…/

„Dacă examinez literatura scriitorilor germani, născuţi ca şi mine în Transilvania, aparţinând generaţiilor mai vechi, constat că figura Românului apare doar sau —chiar dacă ocupă vizibil un loc central— ea este prezentată aproape numai în măsura în care se deosebeşte de cea a conlocuitorilor germani. Vreau să menţionez hotărât că aceasta avea pe deplin raţiunea, deoarece aşa erau pe atunci raporturile.

       Pentru generaţia mea însă s-a schimbat fundamental totul sau aproape totul din acest punct de vedere. Căci atunci când în acel stat multinaţional România, noi toţi la un loc —români, germani, unguri, evrei— am fost aruncaţi de către noul sistem totalitar, fără menajament, în acelaşi cazan, ne-au fost distruse şi răpite şi unora şi altora odată cu libertatea şi minunatele, vulnerabilele particularităţi create în epoci mari istorice, ce nu mai pot reveni. Aşa se face că eu, german, spre deosebire de generaţia tatălui meu, am învăţat să cunosc nu în primul rând pe Români, ci pe oamenii cu care mă aflam aruncat  dintr-odată, împreună, în baia de oţel a aceluiaşi prăpăd, oameni buni şi răi, puternici şi slabi, distinşi sau ticăloşi, aşa cum sunt şi vor fi totdeauna oamenii pe pământ. Orbiţi de ura formată în cursul istoriei, unii dintr-o parte sau alta au omis până azi să recunoască aceasta. 

Îngăduiţi-mi să închei scurta expunere în felul urumător: nu trebuie să ne cunoaştem doar după felul diferit de a fi, ci să avem în vedere, în aceeaşi măsură şi trăsăturile comune, acestea constituind o problemă vitală a existenţei noastre istorice.

Ca europeni, noi toţi împreună, nu avem o altă alternativă.“ 

Hans Bergel

Citiți continuarea acestei laudatio, scrisă de Ion Dumitru (Muenchen), pe blogul scriitorului Vasile Gogea, cu a cărui îngăduință am preluat acest fragment. Multe mulțumiri!

Povestește și tu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s