Isprăvile lui Schmidt’en Titz măcelarul

Probabil fiecare localitate are un Păcală al ei. Sau pe la unii or fi chiar mai mulți. În Sebeș, toată lumea îl știa mai demult pe Schmidt’en Titz măcelarul, cel mereu pus pe șotii. Era un om vesel și priceput, cu ochi ageri, de nici nu gândeai cum ți-o coace. În oraș era respectat, avea mulți prieteni, dar și câțiva care treceau pe partea cealaltă a drumului când îl vedeau, de teamă să nu-i facă de minune. Cert e că poantele lui aveau pe undeva un motiv și biciuiau exact acele trăsături ale oamenilor care ar mai fi trebuit ajustate.

Pe numele său adevărat ANDREAS SCHMIDT (1832-1902) s-a născut în Sebeş, la 7 noiembrie 1832 şi a rămas în poveștile din bătrâni ca Schmidt’en Titz măcelarul. În vremea lui, era singurul din oraș care avea mai multe feluri de calești și trăsuri frumoase, așa că tot el se ocupa cu transportul local, mai ales pentru fețe mai de seamă.

Din prima căsătorie a avut o fiică pe nume Johanna, iar din a doua a avut unsprezece copii, majoritatea prăpădindu-se de mici. Se vorbeşte că pierderea copiilor săi l-a făcut să fie mai atent la suferinţa oamenilor și să ironizeze prostia, răutatea, invidia şi egoismul.

Servite de sub masca naivității omului simplu, poantele lui Schmidt’en Titz aveau mereu o morală, fiind felul lui de a da exemple și lecții unora prea îngâmfați. Îi plăcea să ia în râs mai ales autoritățile prea pline de sine și pe marii domni cărora nu le ajungeai nici cu prăjina la nas, cântărind el că nu în costum stă valoarea unui om.

Iată două dintre păcălelile făcute de Schmidt‘en Titz, care au rămas de pomină până astăzi:

Schmidt’en Titz şi ţiganul Pupi

Fiind om gospodar și avut, Schmidt’en Titz avea şi un fel de companie de transport local. Deținea un vehicul de transport mare, două carturi pentru coşuri, o caleaşcă şi un vehicul rapid (Victoria). La toate evenimentele importante ale oraşului, Schmidt’en Titz era chemat cu a lui caleaşcă, pentru a transporta oaspeții de seamă.

Odată, a fost trimis să aducă un preot important de la Miercurea Sibiului, de n-o fi fost chiar episcopul. Era într-o zi de duminică şi sebeşenii s-au adunat cu mic, cu mare, pe ambele părţi ale drumului, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, cu flori în mână, că doar nu toată ziua aveau așa eveniment de cinste.

Și cum sta suflarea Sebeșului așa aliniată, iată că apare Schmidt’en Titz cu trăsura elegantă şi cei patru cai, la trecerea căreia oamenii se aplecau ceremonioși şi salutau. În faţa bisericii aştepau autorităţile oraşului, presbiteriul şi preotul. Toţi se închinară cucernici în faţa caleştii, dar când își ridicară ochii, pe cine vâd coborând țanțoș, îmbrăcat în frac, din caleașca lui Schmidt’en Titz: tocmai pe Pupi țiganul!

Simțind că de data asta prea le-a copt-o mai marilor orașului, Schmidt’en Titz a plecat în galop şi nu a mai fost văzut multă vreme de la acea întâmplare.

Schmidt’en Titz şi primarul

Unul, întâlnind pe Hogea, s-a oprit a-l întreba
De s-a platit datoria. Iar el îi raspunse: Ba!
– Dar ce umbli fara grija, când te stii ca esti dator ?
– Grija – zise el – s-o poarte cel ce este creditor.

Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea de Anton Pann

Se spune că odată, Schmidt’en Titz a fost citat de primar deoarece ar fi întârziat cu plata unei presupuse amenzi. Știind el că edilul îi cam poartă sâmbetele, Schmidt’en Titz a tot refuzat și amânat, spunând că este bolnav.

Numai că nici primarul nu se lăsa, așa că într-o bună zi, dis de dimineață, Schmidt’en Titz se urcă pe cal și veni la Primărie. Acum, la Primărie exista o scară cu trepte joase, dar foarte late, pe care, la o adică, putea urca în voie și un cal. Așa că ce se gândi Schmidt’en Titz al nostru: urcă în clădire cu cal cu tot şi leagă bidiviul de ușa camerei primarului, iar el se pusă să aştepte înăuntru.

Bineînțeles, calului puțin i-a păsat că nu era la el în grajd, așa că și-a făcut damblaua cum a vrut, i-a ros ușa edilului și, cum era învățat să nu pună nimeni mâna pe el în afară de stăpân, când apăru primarul începu să zvârle și să necheze, băgându-l pe acesta în sperieți.

Ca s-o spunem pe-aia dreaptă, de pățania asta s-a distrat nu numai Schmidt’en Titz, ci și locuitorii orașului, care se cam săturaseră de îngânfarea și abuzurile primarului.

Cu multe astfel de isprăvi și-a mai distrat Schmidt’en Titz vecinii, pe multe poate nici nu le știm și ni le spuneți, după cum ați fi avut și în alte părți câte un astfel de Păcală de care am râde și acum.