Zbor peste Gârbova

Fotografii aeriene   În zona Unterwald, cum o numesc sașii, adică fâșia dintre Orăștie, Sibiu, râul Mureș și Carpați, există două cetăți deosebite prin faptul că nu sunt biserici fortificate, ci cetăți ridicate de greavii locali: Câlnic și Gârbova, ambele construite în sec. al XIII-lea. Așezarea de la Gârbova/Urwegen a fost întemeiată de sași, iar…

Zbor deasupra Meșendorfului

Drumul de la Criț spre Meșendorf șerpuiește printre dealuri înflorite peste care în depărtare curgea o perdea deasă de ploaie. Este un drum destul de bun, dar pustiu, pentru că majoritatea turiștilor care ajung în părțile astea zăbovesc la Viscri, Saschiz și în alte sate vecine mai cunoscute. Fiind dimineața unei zile de sărbătoare, doar gâștele țanțoșe care-și…

Sebeșul din aer

De sărbători, toate drumurile duc acasă – cuvinte pe care le repetăm des, ca o promisiune. Pentru mine chiar așa este și anul acesta și, după un Crăciun frumos petrecut în familie și la colindat cu prietenii, am reușit să-mi îndeplinesc dorința de a-mi vedea orașul de sus, în „zbor de pasăre”. Când eram copil, de cele mai multe ori mă…