Dacă Bucureştiul era odinioară Micul Paris, Sibiul de dinainte de Primul Război Mondial era Mica Vienă. La începutul secolului, Sibiul a cunoscut una dintre cele mai frumoase perioade ale sale, caracterizate de prosperitate, viaţă socială şi culturală foarte activă, într-o atmosferă distinsă.

În Piaţa Mare, în capătul Bulevardului General Magheru (Sporergasse) nr 2, era Cafeneaua Seiser, ai cărei proprietari erau Alfred şi Oskar Seiser. Aceştia mai aveau alte două cafenele-cofetării, una pe strada Turnului nr 12 (Saggasse) şi una Sub Arini (Erlenpromenade).

Tot în aceste vremuri se remarcă în peisajul monden sibian și Cofetăria de pe Promenadă al cărei proprietar era Viktor Müller. Aici se putea alege dintr-o gamă rafinată de băuturi şi dulciuri, printre vedete fiind cafeaua fină cu lapte, Kaffee Glace, cremeșul (cremșnit, ”Mehlspeise” cum îi spuneau sașii prăjiturii) multe sucuri sau Berea 3 Stejari, blondă sau brună, numai bună de răcorit arşiţa verii. Tot aici se găsea şi celebrul Salam de Sibiu – o delicatesă pe atunci. Începând cu 1920, pe Promenadă concerta în fiecare miercuri seara Orchestra din Sibiu, sub bagheta lui Alfred Novak.

Promenada din Sibiu  era cândva un bulevard elegant, un loc de paradă în care se afişa toată floarea lumii bune. A apărut în 1791, fiind situată atunci între Bastionul Haller (Hallerbastei) şi Turnul Gros (Dicken Turm). Ulterior a fost extinsă către Turnul Porţii Cisnădiei (Heltauer Tor), pe actualul Bulevard Corneliu Coposu. Partea de sus a Promenadei, retrasă și romantică, înconjurată de grădini cu flori și alei cu copaci umbroşi, însă totuşi aproape de centru, era locul preferat de întâlnire deopotrivă al copiilor, tinerilor şi înaltei societăți.

Atmosfera germană în Sibiul antebelic

Promenada Sibiului afişa o lume cosmopolită, bine educată, îmbrăcată după ultima modă. Printre ei, ofiţeri, birocraţi din administraţie, adevăraţi dandy galanţi, cu jobenuri şi baston, tineri liceeni şi seminariști, cu beretele franţuzeşti. Pe străzile din centru îşi făceau apariţia, mai ales în orele după-amiezilor, tinerii chipeşi de la Infanterie şi Artilerie. În uniformele lor impunătoare, încercau să fure ocheade doamnelor cochete ieşite la plimbare. Sibiul era un centru de învăţământ foarte atractiv pentru oferta variată și calitatea educației. La orele de plimbare, pe lânga dame distinse roiau studenţi si „seminarişti” saşi (viitorii învâţâtori) cu pălăriile albastre, în „Flaus” –costumul lor specific, cu pantaloni albi. Pe „Korso” (Promenada) se vorbea și româneşte, și maghiară, dar până la 1918 predomina germana sau dialectul săsesc.

În centrul Sibiului de la început de secol XX domneau reguli stricte de conduită, ce reflectau locul fiecăruia într-o societate bine stratificată. Astfel, nu putea circula oricine, oricând, după bunul plac. Ne aflăm într-o lume încă profund patriarhală şi artistocrată, cu reguli stricte pentru fiecare clasă socială. Ofiţeri de poliţie, în uniforme albastru deschis, cu sabia de infanterie la centură şi berete cu panglica în culorile administraţiei, roşu-albastru, vegheau necontenit pe străzi ca înalta societate, aflată la plimbare, să nu fie deranjată de ceilalţi, oamenii din clasele de jos. Mai ales între orele 12-13 şi 18-20, orele de vârf, se interzicea categoric circulaţia ţăranilor şi a servitorilor pe strada Nicolae Bălcescu (Heltauergasse). Aceştia se puteau arăta printre elita oraşului doar dacă făceau dovada unei maxime urgenţe. Chiar şi atunci, nu puteau să meargă pe trotuar – rezervat exclusiv înaltei societăţi, ci trebuiau să meargă pe mijlocul străzii..

Duminica între orele 14 -18, Promenada (Korso) a fost împărţită abia mai târziu în mod „generos şi democratic” între saşi, maghiari şi români, chiar şi din rândul oamenilor mai simpli. 

Primele cafenele apăreau la Sibiu cam pe când Bach prezenta la celebra Zimmermann Kafe din Leipzig o cantată laică în care ironiza un nou obicei dăunător al acelor vremuri:  băutul cafelei. Ceea ce a fost condamnat la începuturi ca un viciu, a devenit în timp delectarea de neînlocuit a dimineților noastre.

„Ei! wie schmeckt der Coffee süße,/Oh, dulce e gustul cafelei,
Lieblicher als tausend Küsse,/Mai bun decât mii de sărutări,
Milder als Muskatenwein./Mai aromat decât vinul tămâios (muscatul),
     Coffee, Coffee muss ich haben,/Cafea, cafea, trebuie să beau,
    Und wenn jemand mich will laben,/Dacă cineva vrea să mă răsfețe,
    Ach, so schenkt mir Coffee ein!”/Să-mi ofere o cafea. 

(Johann Sebastian Bach, Schweigt stille, plaudert nicht, Kaffeecantate, 1735)

“Neagră precum diavolul, fierbinte ca și iadul, pură ca un înger, dulce ca și dragostea”- așa caracteriza ispititoarea licoare omul de stat francez Talleyrand, la începutul secolului XIX. În timp, cafenelele au devenit timpanul şi vocea orașelor, adevărate instituţii sociale, ce ademenesc simțurile, coagulează elitele și ţes în jurul lor intrigi boeme. O istorie la fel de savuroasă ca și aroma savurosului stimulent. 

Fie că au îndulcit şoaptele sub clar de lună sau au animat discuţiile arzătoare în miez de zi, cofetăriile şi cafenelele din centru au colorat istoria Sibiului. Domnii distinși adunaţi aici abandonau politica, biliardul şi șvarțul doar pentru a admira taliile grațioase şi zulufii aurii ce se afişau cu grație pe Promenadă. Toate aceste localuri dau pulsul lumii bune din Sibiul vechi, în urma cărora plutește până la noi aroma fascinantă a istoriilor, urme fine înscrise în zidăria vremurilor şi aerul distins al fotografiilor de odinioară.

Un articol de Helmut Wolff (documentaţie, imagini) şi Monica Ilea (traducere, redactare).

Bibliografie:

Michel Braudeau, Cafea. Cafenele, Editura Art, București, 2009.

Fritz Jikeli, Der Große Ring und die Heltauergasse um die Jahrhundertwende, in „Hermannstädter Heimatboten“ 1991-93.

Razvan Pop.ro, Istoria orasului nostru, Sibiu,

Hans Schwarz, Versunkene Welten, Hora-Verlag, Hermannstadt-Sibiu, 2003

Emil Sigerus, Vom alten Hermannstadt –  Din Sibiul vechi, Druck und Verlag von Josef Drotleff,.Hermannstadt, 1922.

 Imagini:

Ilustrate din colecţia fraţilor Günter şi Helmut Wolff, cărora le mulţumesc!