Anul 2008. Pe ulițele prăfuite, aparent oarecare, ale unui sat ascuns din Țara Bârsei descinde o întreagă echipă a televiziunii Mitteldeutchen Rundfunk, în frunte cu unul dintre cei mai de succes cântăreți ai Germaniei. Localnicii urmăresc nedumeriți, comentând în umbra porților masive vizita neobișnuită. Cine? De unde? De ce? Dacă nu ar fi fost convoiul de microfoane și camere video, nimeni nu ar fi ghicit că omul mărunt, îmbrăcat neîngrijit și tatuat pe braț este un copil ce se juca în vacanțe pe ulițele satului lor, astăzi ajuns mare vedetă rock în Germania.

Peter Maffay este un star aplaudat de generații, apreciat pentru simplitatea, sinceritatea și angajamentul său în acțiuni caritabile. În ciuda vieții fabuloase, uneori controversate de solist rock, Peter Maffay vorbește cu emoție despre locurile natale. La concerte poartă adesea medalionul cu însemnele Siebenbürgen, cântecele sale exprimă legătura de suflet cu un tărâm uitat. În 2008, Peter Maffay a revenit pe urmele familiei sale, într-un film difuzat pe canalele TV din Germania. Atunci a vizitat Brașovul, satele Bod și Prejmer, locuri în care a copilărit, fiind legat prin familia mamei, Sfântu Gheorghe și Coșeni, de unde era originară familia tatălui său.

Dincolo de numele artistului, prea puțin cunoscut în România, Bodul/Brenndorf/Botfalva rezervă turistului curios multe povești surprinzătoare, tot atâtea motive pentru a-l descoperi. Bodul este polul frigului în România, cu temperatura de -38,5 grade Celsius  înregistrată în 25 ianuarie 1942. Aici s-a născut Damasus Dürr (1535-1585), personalitate a sașilor, umanist ilustru și preot devenit cunoscut prin predicile sale, cea mai veche colecție de predici evanghelice săsești, prin care putem cunoaște viața, credința sașilor și controversele în epoca Reformei. Întreruptă în 1939, publicarea operei lui Dürr este un eveniment ce se lasă încă așteptat.

Din interbelic, Bodul a fost pentru ascultătorii radio cam ce ar fi un nod important de cale ferată pentru călători. În 1933/34 a fost instalată la Bod prima stație de emisie pe unde lungi din România, care a jucat un rol important in timpul celui de-al Doilea Război Mondial, prin ea fiind transmise toate anunțurile importante, inclusiv mesajul regelui către țară. Bodul mai era vestit și datorită fabricii de zahăr, ai cărei muncitori au dat naștere unui nou sat, numit Colonia Bod.

Astăzi, toate aceste povești fermecător rostite de localnici, alături de biserica evanghelică nou restaurată, ar putea așeza locul pe harta turistică a așezărilor săsești. Cel mai recent eveniment al comunității este un model și speranță pentru atâtea biserici fortificate care au nevoie de restaurare. O restaurare care arată devotamentul sașilor plecați reprezentați de Dorfgemeinschaft der Brenndörfer, Asociația sașilor din Bod stabiliți în Germania, președinte Siegbert Bruss, față de locurile de care rămân sufletește legați. Renovarea este dovada succesului pe care îl are colaborarea strânsă dintre cei plecați și comunitatea actuală, arătând că protejarea patrimoniului săsesc este o responsabilitate comună. În decembrie 2013, biserica din Bod a fost resfințită în urma încheierii lucrărilor de restaurare. Biserica readusă la viață este de fapt lecția pe care ne-o oferă tuturor și poate povestea cea mai frumoasă a Bodului.

Despre istoria și numele „satului ars”

 

Prima mențiune istorică a satului datează din anul 1386, deși acesta a fost probabil fondat în secolul al XIII-lea. În 1241, satul a fost incendiat de tătari, după ce mai înainte avusese de suferit din pricina năvălirilor cumane. Numele  german de „Brenndorf” (satul ars) este cel mai adesea explicat prin prisma acestor evenimente, deși etimologic nu este corect. Dacă urmărim istoric evoluția numelor satului, acesta și-ar fi putut primi numele de la numele sfintei Brigitta – Brigittendorf (v. A. Marienburg, Die Entstehung der Ortsnamen im Burzenland, 1877) sau de la alte forme derivate în timp: Brigondorf (1377), Brengendorf (1452), Brendorf (1484, pe harta lui Honterus) ș.a.

Pentru a face față invaziilor, sașii au construit în jurul bisericii o fortificație puternică, ce a fost însă distrusă parțial într-un cutremur în anul 1802. Mărturie pentru existența cetății stau astăzi resturile unui zid în centrul satului. Cum sașii acordau o mare importanță educației, chiar și în mediul rural, prima școală din Bod datează din 1508.

 

Biserica evanghelică, pasărea Phoenix a satului

Turnul gros al bisericii evanghelice din Bod domină panorama întregii așezări. Astăzi, pe fațada turnului bisericii din Bod stă anul 1310, amintind de faptul că atunci a fost ridicată pe acest loc o bazilică romanică. De atunci, biserica a avut de înfruntat nu numai năvălitori și trecerea nemiloasă a timpului, ci și neliniștea acestor pământuri, fiind așezată într-o zonă cu mare activitate seismică.

În 1790, turnul clopotniță a fost grav afectat de un cutremur, drept pentru care a fost demolat și înlocuit cu un turn nou, în forma în care îl vedem și astăzi. În 1802, un nou cutremur a avariat biserica, ce a fost reconstruită complet patru ani mai târziu, în stil neoclasic. Și cutremurul din 1977 a zguduit grav biserica, fiind renovată și resfințită ulterior. De atunci, ani la rând, ochiul Duhului Sfânt vegheat de pe cupola bisericii cum băncile devin tot mai goale, pe măsură ce sașii plecau în Germania.

În mai 1990, biserica a fost avariată de un nou cutremur, fiind închisă zece ani mai târziu pentru că structura clădirii nu mai prezenta siguranță. Multă vreme a fost un monument inaccesibil, pentru a cărui renovare s-au făcut eforturi și acțiuni de strângere de fonduri. Astfel, în decembrie anul trecut biserica a fost resfințită și a redevenit neîncăpătoare. Pentru o clipă, ochiul protector de pe tavan a zâmbit din nou.

Dintre comorile bisericii fac parte cristelnița din piatră în formă de potir, datând din anul 1491, cea mai veche din Țara Bârsei. În cor sunt așezate cele patru covoare anatolice din secolele XVII-XVIII. Altarul pictat în 1869 de Karl Dörschlag reprezezintă scena cu Iisus Hristos în Grădina Ghetsimani. Orga datează din anul 1810, a fost transformată în 1874 de Karl Schneider și reparată în 1898 de către Karl Einschenk. În 1957 a fost electrificată. Ceasul turnului datează din 1869. În turn exista trei clopote din oțel aduse în 1923 din Apolda în Turingia și înca unul din bronz datat 1846.

 

In der Heimat, da blühen die Rosen – Acasă, acolo înfloresc trandafirii. Tradiția fanfarei din Bod

 

Muzica a răsunat în văzduhul satelor săsești ani de-a rândul. Responsabili pentru viaţa muzicală erau organiştii, învăţătorii, preoţii şi elevii învățăcei. Fanfara din Bod a fost menționată prima dată in anul 1816.  Până în 1990, de 1 mai, fanfara străbătea ulițele din casă în casă, iar acordurile sale umpleau suflarea satului de bucurie. Practic, nu exista adunare veselă sau tristă fără acordurile fanfarei.

 

De la Bod bat clopotele. Prima stație de emisie pe unde lungi din țară

 

În 1933, un inventator din Londra, pe nume Guglielmo Marconi a livrat la Bod un emițător pentru o stație de emisie radio pe unde lungi, singura din România. Stația de emisie a fost pusă în funcțiune în anul 1936, iar transmisia se făcea din studiourile din Bod pe tot teritoriul României. În 1940, la cedarea nord-vestului Transilvaniei, postul de emisie Bod a transmis o înregistrare a clopotelor bisericilor transilvănene. În timpul războiului, prin stația de emisie Bod au fost transmise toate comunicatele importante, inclusiv mesajul regelui către țară, în seara de 23 august 1944. Astazi, stația Bod transmite “Antena Satelor” și “Radio România Actualități”.

 

Legenda pietrei lui Hannes de pe Dealul Lempeș

 

Dealul Lempeș din apropiere de Bod este astăzi o rezervație naturală protejată datorită florei spectaculoase ce crește aici: fagi și stejari seculari, luminișuri și pajiști cu felurite flori ce dau locului un farmec aparte, mai ales primăvara. O poveste stranie, cunoscută de localnicii din zonă vorbește despre legătura omului cu aceste locuri, o simbioză de sute de ani. Se spune că a fost odată un om pe nume Hannes, care locuia într-o colibă amărâtă la marginea satului Bod. Hannes era atât de voinic încât i se duse vestea până la marginile Țării Bârsei.

Hannes al nostru avea în ogradă un cocoș tare certăreț, ce sărea un-doi la oameni și pe mulți îi rănea. Așa că, într-o bună zi, Hannes luă cuțitul și se hotărî să scape de pacoste. Numai că pe când Hannes se apropia furios, cocoșul a fost mai rapid și îi sări lui Hannes direct în față și îi scoase ochii. Orbit și strigând de durere, Hannes rătăci prin împrejurimi, până ajunse pe Dealul Lempeș. Obosit, se cuibări în iarbă și de aici nu se mai mișcă în veci, transformându-se într-o piatră.

Ca un fel de Pan ancestral din poezia lui Blaga, de atunci a rămas vorba în Bod că atunci când cântă cocoșul la miezul nopții, piatra lui Hannes se întoarce de pe o parte pe cealaltă cutremurând pământul.

Un monument salvat: filmul renovării bisericii fortificate din Bod:

Mulțumesc domnului Siegbert Bruss pentru ajutorul în documentarea acestui articol!

Referințe:

Brenndorf.de

Siebenbuerger.de – 1, 2,

Burzenland.de