Mai povestesc și pe:
- Povești săsești, pagina de Facebook
- Webcultura
- Freies Radio für Stuttgart, în emisiunea Zig Zag de România, moderată de Daiana Matieș, rubrica ,,Povești săsești„, în miercurea 1/3/5, de la ora 17, ora Germaniei.
Aici este disponibilă arhiva tuturor înregistrărilor rubricii ,,Povești săsești”, pe care le puteti asculta integral. Cu îngăduință pentru că nu sunt om de radio, dar am dat curs invitației prietenilor emisiunii. Sper că poveștile săsești radiofonice aduc zece minute de informații și amintiri frumoase tuturor ascultătorilor din Germania.
- Siebenbürgische Zeitung, site-ul/ziarul sașilor transilvăneni din Germania
- revista de istorie locală „Sebeșul povestit„, editată la Sebeș
- revista de cultură și istorie locală „Der Unterwald”, editată la Sebeș
- revista de cultură „Alternanțe”, München.
- colaborator pentru capitolele de cultură săsească la manualul școlar pentru disciplină opțională, Patrimoniul cultural al județului Brașov, autor Adriana Scripcariu, în programul Patrimoniu pentru copii, Școala Agatonia, 2013, disponibil gratuit și integral online.
- autor al textului broșurii de promovare turistică a orașului Sibiu publicată în 2014, disponibilă gratuit, în limbile română, germană și engleză, în format electronic și tipărit. Material apărut sub egida Casei de Cultură Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu. Broșura poate vizualizată și descărcată integral și gratuit pe turism.sibiu.ro
- autor al textului broșurii de promovare turistică a orașului Sibiu ediția 2016, disponibilă gratuit, în limbile română, germană și engleză, în format electronic și tipărit. Material apărut sub egida Casei de Cultură Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu. Broșura poate vizualizată integral pe turism.sibiu.ro
Interviuri și articole despre mine/povești săsești:
- Interviu publicat în nr.3/2014 al Siebenbuergische Zeitung, ziarul Asociației Sașilor Transilvăneni din Germania și online pe site-ul Siebenbuerger.de
- Blogul Ralucăi Piteiu, Mica mea lume mare, Despre sașii de ieri și de azi – interviu publicat în septembrie 2013
- Academia Cațavencu, art. Poveștile săsești nu sunt pescărești, nr. 50/XXIII, 16.12.2013, varianta online publicată în 20.12.2013
- Blogul FotoTravel
Asociații în care sunt membru:
- Verband der Siebenbürger Sachsen in Deutschland/Asociația sașilor transilvăneni din Germania
- Kulturerbe Kirchenburgen, Verein für den Erhalt der Kirchenburgen Siebenbürgens/Asociația pentru conservarea bisericilor fortificate din Transilvania
Parteneriate:
- partener media al NOMAD International Film Festival, dedicat producțiilor cinematografice pe tema minorităților etnice din România, desfășurat în patru orașe din România (Constanța, Târgu Mureș, București, Timișoara) și Oslo, Norvegia. Mai multe despre festival, puteți afla aici: 1, 2.
- partener cultural al expoziției Povestea lăzilor săsești din Transilvania, deschisă între 16 mai – 20 octombrie 2015, la Casa Artelor Sibiu, Piața Mică nr.21, organizată de Muzeul ASTRA Sibiu. Povești săsești este partener cultural alături de Muzeul Brukenthal Sibiu, Casa Teutsch, Muzeul Municipal Mediaș, Rețeaua Națională a Muzeelor din România. Expoziţia temporară „Povestea lăzilor săsești din Transilvania” îşi propune să formeze o cunoaștere a lăzilor pictate săsești, cu referire în special la tipologia, tehnica de confecţionare, decorare şi modul în care acestea au fost utilizate şi adaptate pe teritoriul transilvănean, atât în trecut cât şi în prezent. Printre frânturi de viață, între lăzi mirosind a vremuri de altădată, cei care ajung la expoziție vor găsi și o poveste pe care am scris-o cu drag: Povestea lăzii de zestre. Pentru că, spunându-le povestea, zestrea sașilor se transmite prin noi mai departe.
- partener media al expoziției Resturi și rosturi. Sașii din Transilvania, o istorie comună, deschisă la Muzeul Țăranului Român, București, 12 decembrie 2013-02 februarie 2014. Expoziţia „Resturi şi rosturi” este un proiect al Asociaţiei Renascendis, prin intermediul Centrului de Studii Medievale şi Moderne, şi face parte din programul „Felmer – inţiativă urbană pentru dezvoltare rurală”. Parteneri: Biserica Evanghelică C.A. Făgăraş, Univesitatea Bucureşti/ Facultatea de Istorie, Biblioteca Centrală Universitară Carol I, Ordinul Arthitecţilor din România, Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Carol 53. Partneri media: Poveşti Săseşti, Allgemeine Deutsche Zeitung, Arhimania, Zeppelin.
Povești săsești 
O poveste despre Lindenfeld
Lindenfeld este un sat părăsit din județul Caraș-Severin. Colonizat de pemi (aduși sau veniți din Boemia) cândva după 1711, în perioada apartenenței Banatului la Imperiul Austriac, satul fusese înfloritor în anii 1960 și 1970. La începutul anilor 1980, când mulți germani din România s-au ridicat masiv pentru a emigra în Germania, soarta cochetului sătuc de poalele nord-estice ale Munților Semenic a devenit pecetluită. Lindenfeld-enii s-au ridicat toți ca unul și fiind considerați de descendență germană în proporție îndestulătoare au emigrat cu toții în Bundesrepublik Deutschland.
Experiența trăită de unii și de alții la vederea unei localități fantomă ca Lindefeld a fost, în general șocantă. A noastră, a tatălui meu și a mea nu a fost prea diferită de trăirile altora.
Tatăl meu și cu mine am avut propria noastră experiență de a vizita acest loc în care oamenii nu mai erau, pentru că părăsiseră locul de bunăvoie. În octombrie 1994, când tatăl meu și cu mine exploram pantele Semenicului din diferite direcții, am ajuns din greșeală pe un drum deasupra satului părăsit, am realizat că urma să drumețim, am parcat mașina undeva și am coborât vreo 25 – 30 minute, pe o potecă nefolosită, pentru a fi apoi în sat.
L-am parcurs foarte repede și am înțeles la fel de repede ca fusese total părăsit de o bună perioadă de timp. Nu am întâlnit nicio ființă umană și nicio altă ființă. Pădurea amenința cu înghițirea a ceea ce rămăsese din satul de vreo 50 – 60 de case. Doar biserica mai trona, ca singura urmă erectă ridicată de om, undeva unde trebuie să fi fost centrul localității.
Tatăl meu mi-a spus că localitatea fusese plină de viață în anii 1970, când drumurile sale de iubitor al muntelui îl aduseseră în acele locuri de mai multe ori. L-am mai parcurs odată, în direcția dinspre care venisem. Ambii căzusem pe gânduri, fiind triști.
Am urcat înapoi pe cărarea neumblată, spre locul unde ne lăsasem mașină. Ajunși înapoi la mașină, ne-am tras sufletele din cauza urcușului destul de abrupt, ne-am odihnit și am baut apă din izvorul aflat în apropierea pintenului pe care parcasem. Apoi am privit în vale, spre ceea ce rămăsese din Lindenfeld, cuprins de un sentiment ciudat de goliciune, pe care mi-l amintesc perfect și azi.
Atunci eram trist, dar acum, când scriu aceste rânduri proaspete, mă gândesc că există întotdeauna speranță în salvarea satelor, chiar și după ce au fost total părăsite. Exemplul minunat al atâtor sate transilvane este înălțător.
ApreciazăApreciază
Ce poveste frumoasa, va multumesc mult!
Nu cunosc la fel de bine comunitatea svabilor, a germanilor din Banat, dar din fericire citesc tot mai des despre ei.
De curand am aflat ca Lindenfeldul este cadru-subiect de film: O poveste de dragoste, Lindenfeld a lui Radu Gabrea, care a avut premiera recent, la Timisoara. Inca nu am reusit sa-l vad, dar sunt foarte curioasa.
Am citit si ca satul renaste timid, pentru ca urmasi ai localnicilor sau oameni care pur si simplu vad acolo un colt de rai recastigat de natura vor sa redea viata locului.
Sper sa ajung acolo candva,
Imi dati, va rog, voie sa trec randurile dvs despre Lindenfeld la rubrica „Schatzkästlein-cufarul cu amintirile voastre”?
Va mai asteptam cu povesti frumoase!
ApreciazăApreciază
Stimată doamnă Mihaela Kloos-Ilea,
Bunînțeles că dumneavoastră știți mai bine rânduiala propriului dumneavoastră web site. Am plasat rândurile despre Lindelfeld în această secțiune pentru că nu aveam nicio idee unde să le povestesc. Desigur că aveți permisiunea de a opera mutarea povestioarei despre Lindenfeld la locul cuvenit, “Schatzkästlein – cufărul cu amintirile voastre.”
O remarcă totuși, locuitorii satului, deși identificați (aproape întotdeauna) incorect ca șvabi bănățeni, erau pemi din Moravia. Ei inșiși și urmașii lor explicau și clarificau această problemă. Desigur, au fost băgați nediscriminatoriu, dar și neselectiv în „butoiul cu melancolie” șvab. Evident, aveau nume de rezonanță germană. Probabil și de aceea, inclusiv autoritățile comunismului sălbatec al anilor 1950, dar și ulterior, pe când se încerca o orânduire „cu o față mai umană,” i-au amestecat pe lindenfeld-eni similar în masa șvabilor.
Până și filmul pe care l-ați menționat, „O poveste de dragoste, Lindenfeld” a lui Radu Gabrea, pe un scenariu de Andrei Lustig, face această eroare, întrucat Ioan T. Morar, autorul romanului „Lindelfeld” (Editura Polirom, 2005), face (deliberat, bănuiesc) aceiași eroare. Dar, aflându-ne pe teritoriul ficțiunii, atât romanul, cât și filmul (al carui scenariu s-a „inspirat” relativ copios din povestea lui Morar) pot crea, recrea și răs-recrea ceea ce vor.
Oricum, să ne citim cu bine și în alte ocazii.
Vă urez dumneavoastră și tuturor celor dragi numai bine.
ApreciazăApreciază
Va multumesc mult pentru completari, m-ati facut curioasa sa caut mai mult despre acest grup si sper sa va faca placere sa va cititi pe povesti sasesti. Mai incantati-ne!
ApreciazăApreciază
Pingback: Povești săsești | DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!
Toate doamne și toate trei! sau
Toate, Doamne, și toate trei!
Astăzi vă voi povesti pe scurt despre importanta contribuție pe care au avut-o la formarea multor generații, dar și a mea, trei doamne profesoare („Toate, Doamne, și toate trei!”). Aceste trei doamne profesoare le-am avut în cursul secundar, la școala generală din Timișoara pe care am frecventat-o începând cu clasa întâi și terminând cu clasa a opta.
Toate aceste trei doamne („Toate doamne și toate trei!”) erau ardelence, toate trei erau pe jumătatea săsoaice și toate trei au reprezentat cu cinste ceea ce a avut întotdeauna școala românească, valoare, valoare și iar valoare. Valoarea ridicată, tradițională și autentică a corpului profesoral român a făcut ca România și noi, locuitorii ei, să avem mereu parte de profesori de mare valoare morală, etică, intelectuală și profesională.
Doamna de matematică era fiica unei mame săsoaice și a unui tată român. Dumneaei ne-a învățat ce înseamnă să fii corect, atent, exact, bine pregătit și de folos ca individ în cadrul societății și … mai ales cum gândirea pur abstractă, matematica, este nu numai frumoasă, dar și absolut indispensabilă omului.
Doamna de muzică era fiica unei mame săsoaice și a unui tată secui. Dumneaei ne-a învățat ce înseamnă frumusețea muzicii, ce rol joacă muzica în viața omului și … mai ales ce înseamnă a avea o educație muzicală complexă, axată pe muzica cultă. Desigur, atunci a ajutat enorm existența unei opere și a unei filarmonici timișorene, ambele de stat, care dădeau frecvent spectacole de matineu de calitate, special gândite pentru elevi, și la care doamna profesoară ne ducea bi-lunar, în tot cursul secundar, cu o regularitate … germană chiar și atunci când încetasem de a avea muzică ca obiect de studiu.
Doamna de limba română era fiica unei mame românce și a unui tată sas. Dumneaei ne-a învățat frumusețea de neasemuit a folclorului românesc, importanța copleșitoare a lui Mihai Eminescu în cultura română, ca înteiemetor al atâtor genuri literare și ne-literare, importanța de a scrie care se învață (și) prin scrierea de analize literare și … mai ales exactitatea matematică a gramaticii, care – dacă este intim cunoscută – face posibilă literatura.
Toate aceste trei doamne, care probabil nu mai sunt printre noi, vorbeau o superbă și elevată limbă română standard, absolut fără niciun accent, în ciuda altor limbi pe care precis le vorbeau, cel puțin la fel de bine, dacă nu chiar mai bine decât limba română.
Încă niște detalii importante ar fi bine de adăugat. Toate trei aceste doamne profesoare erau extrem de elegante și rafinate. Fără a avea vreo garderobă senzațională, sau lucruri de aiurea, ci doar produse existente la vremea aceea pe piață, multe piese din garderoba lor fiind făcute de croitorese locale, toate trei erau modele de bun gust, eleganță, distincție și rafinament.
ApreciazăApreciază
Va multumesc, ma bucur ca aduceti in atentie dascalii, pentru ca sunt oameni carora intr-adevar le datoram parti din ceea ce suntem acum. Privim tot mai rar spre ei cu consideratie, dar avem si tot mai putine modele adevarate de vocatie si daruire la catedra.
Ma bucur ca ati revenit, povestile dvs spun tot atat de mult pe cat ne lasa sa gandim ulterior, ca sa intelegem.
ApreciazăApreciază
Vă mulțumesc pentru apreciere. Încerc să scriu aceste povești (cât de cât) închegate și cu rost.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pacat ca nu amintiti numele acestor trei doamne… M-ati facut curioasa. Si eu am avut profesori deosebit de buni profesional. Dar mai ales erau oameni minunati!
ApreciazăApreciază
Liebe Frau Kloos
Bitte geben Sie mir Ihr Addresse bekannt.
Ich möchte mein neuen Buch vorstellen und verschicken.
Wenn Steien flüstern, ein Roman mit 850 Jahren Geschichte inein sächsisches Dorf
Der Roman wird r gerade gedruckt.
Mit freundlichen Grüssen
Ton van Rijen, Mitbesstifter Muzeul Cetate in Frauendorf
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sehr geehrter Herr van Rijen,
ich freue und bedanke mich ganz herzlich für Ihre Nachricht! Das ist sehr nett von Ihnen.
Vielen Dank und ich bin gespannt auf das Buch und will es auf jeden Fall lesen. Herzlichen Glückwunsch und viel Erfolg weiterhin wünsche ich Ihnen!
Sie können mir das Buch an die Adresse schicken:
Mistralstraße 37
85716 Unterschleißheim
Deutschland
Mit bestem Dank und freundlichen Grüßen,
Mihaela
ApreciazăApreciază