Sub cerul lăptos de vară și aerul fierbinte, într-o sâmbătă de august în care se anunțau 40°C la umbră, sașii au defilat la parada portului popular, cel mai spectaculos moment al întâlnirii fără precedent de la Sibiu. O zi în care în care în aer a plutit ceva mai copleșitor decât canicula. Plimbându-mă prin revărsarea de oameni care invada centrul vechi, nu de puține ori am auzit exclamându-se eii, n-am mai crezut eu că…

Potrivit organizatorilor, în zilele de 4-6 august 2017, au venit acasă peste 17.000, adică mai mulți sași decât mai locuiesc astăzi în toată România, mai mulți tineri și copii de sași decât s-au mai văzut în Sibiu după anii exodului.

Timp de trei zile, Sibiul a redevenit orașul sașilor.

Aș zice că a redevenit un oraș complet.

 

În piață

Când eram copil, de-abia așteptam să merg cu ai mei joia, la piață. Pentru că atunci, ca și acum și dintotdeauna, de la începutul timpurilor probabil, joia era în Sebeș zi de piață mare, când coborau de pe Valea Sebeșului femei cu lapte înspumat și rotocoale de caș cât luna de pe cer. Ziua când ai mei îmi cumpărau negreșit mărgele din turtă dulce, roz și galbenă, cleioasă și parfumată. Mersul la piață era deopotrivă un festin pestriț, gălăgios și îmbelșugat, și o sărbătoare pe care o așteptam săptămânal.

Dar vara, mai ales în august, piața noastră era cuprinsă brusc de o forfotă aparte. Veneau sașii, sașii de vară (die Sommersachsen), cum se șușotea prin târg. Veneau tușa Kathi, unchiul Getz, vărul Matei și vecinii de pe stradă, orașul se umplea de mașini din Germania, aerul mirosea a Gummibärchen și piața forfotea de sași care tocmeau cu jind tot ce-i mai proaspăt și mai gras.

Peste tarabe, la chioșcurile cu mici, oamenii se îmbrățișau și se strigau cu dor și uimire, în fraze care începeau în săsește și se terminau într-o română ghidușă, cu accentul atât de familiar. Hei, servus, Misch, bată-te norocul, No, Helf‘ Gott, bea-l tot sau oh, lass mich că m-ai zepatschit de tot.

Cred că de atunci iubesc piețele și le caut oriunde mă duc în lume. Exact de acea văratică piața de joia mi-a adus aminte mulțimea reunită în Piața Mare a Sibiului, la întâlnirea de la începutul lui august.

 

 

Sibiul complet

Timp de trei zile, între 4 și 6 august, Sibiul a redevenit orașul sașilor. Hotelurile și pensiunile din zonă au fost rezervate cu luni bune înainte, în restaurante, pe străzi, la piață, s-a vorbit din nou săsește, ca în poveștile pe care le-am auzit în copilărie. A fost o bucurie a regăsirii, o revedere dorită, aproape nesperată de mulți.

De la intrarea în oraș, din haosul parcărilor, din valurile de căldură ce pluteau dincolo de zidurile cetății, se simțea un freamăt general, ca și cum orașul ar fi respirat cu toți porii emoția unei mari sărbători. Călcând pe dalele încinse ca plitele de cuptor, toți am fost o apă, români și sași, tineri și bătrâni, chipuri bucuroase arse de soare. În căldura toridă, oamenii își pierdeau conturul în mulțime, vocile formau un zumzet, Piața Mare părea o masă compactă și difuză de oameni.

Prin lumea împrăștiată după paradă, impresia mea a fost că Sibiul s-a întregit odată cu sașii veniți acasă, destinele s-au reînnodat, amintirile au curs neîntrerupt de la unii la alții, s-au împletit și s-au înălțat în văzduh, într-un vârtej din care oamenii aciuați pe la mesele umbroase culegeau câte un început de poveste.

Din colțuri diferite răsunau nume, oamenii se salutau și se îmbrățișau surprinși să se recunoască după zeci de ani. Sașii s-au văzut și în ochii lor se citea tihna de a fi între ai lor. Man kennt sich sau, cum îmi spunea cineva din familie reîntors în Transilvania după zeci de ani, zilele astea mi-a venit sufletul la loc. Pe aici, pe aici mă cunoșteau odinioară și pietrele.

Văzută de unii după zeci de ani, Transilvania s-a schimbat mult, Sibiul e altfel – apropo, de când au apărut pescăruși în oraș? – oamenii, locurile, toate au îmbrăcat în mod firesc alt chip, deși concluzionăm cu toții dulce-amar că unele lucruri nu se schimbă niciodată.

Cu toții s-au bucurat să fie din nou acasă, chiar dacă imaginile din memoria lor nu se mai suprapuneau peste ceea ce regăseau în jur. Dansul sașilor n-a mai fost sub teiul bătrân din fața bisericii, ci pe scenă în fața spectatorilor, portul lor nu mai era port de biserică, ci de paradă, sărbătoarea lor n-a fost un eveniment restrâns și încifrat, ci spectacol transmis live la televizor. Și totuși, sașii au fost acasă, într-o zi ca o iluzie, în care nimeni nu mai suferea de dor și toți iubeau cu inimă mai ușoară.

Chiar dacă prezența lor se vede la tot pasul, cred că Sibiul fără sași este un oraș cu identitate trunchiată. Din multe puncte de vedere și dincolo de discursuri, Sibiul a fost la întâlnirea sașilor un exemplu viu de armonie etnică, respect, multiculturalitate cum tot mai rar se întâlnește în lume.

 

 

 

Întâlnirea întâlnirilor

Sub motto-ul Acasă în lume, cu sufletul în Transilvania, aproximativ 17.000 de sași s-au reîntors în locurile natale, în cadrul întâlnirii de la Sibiu și din celelalte localități. Pe lângă cele trei zile ale întâlnirii de la Sibiu, timp de trei săptămâni au loc evenimente și întruniri ale sașilor din multe orașe și sate din Transilvania, după un program dens și variat.

Până anul acesta, întâlnirea tuturor sașilor se organiza în Transilvania pe parcursul unei singure zile și nu reușea să adune mai mult de 1000 de sași, majoritatea participanților fiind dintre cei rămași prin zonă. Eu am mai fost până acum doar la cea din 2014, când gazdă a fost Sebeșul meu natal.

Cea mai mare întâlnire a sașilor de pretutindeni are loc anual în Germania, la Dinkelsbühl, de unde v-am povestit pe îndelete în ultimii patru ani. După modelul acesteia, FDGR și organizațiile sașilor din Germania, Austria, SUA și Canada au colaborat anul acesta pentru a organiza și la Sibiu o întâlnire de amploare, similară celei din Germania, întinsă pe parcursul a trei zile.

Astfel, programul reuniunii de la Sibiu a cuprins un adevărat maraton de expoziții, lansări de carte, concerte, dansuri, tururi ghidate, parada portului popular, slujba religioasă, piesă de teatru și foc de tabără, toate menite să atragă un număr record de participanți, de toate vârstele. Un scop îndeplinit pentru că, având o prezență care a întrecut toate estimările inițiale, întâlnirea de anul acesta de la Sibiu a depășit toate evenimentele de acest fel organizate vreodată de sași în România.

Ideea mobilizării fără precedent a organizatorilor a fost de a atrage un număr cât mai mare de sași în Transilvania, și de a chema în special tinerii să descopere locurile natale ale părinților și bunicilor, pentru a crea legături cu un spațiu altfel cunoscut poate doar din povești. Cel puțin prin astfel de reîntoarceri, și sașii tineri ar putea prinde rădăcini în Transilvania.

Acest început de august 2017 va rămâne sigur în memoria celor prezenți ca o vremelnică, nostalgică regăsire a Sibiului plin de sași, așa cum unii l-au trăit odinioară, iar alții ni l-am imaginat doar, ascultând amintirile părinților și bunicilor.

 

 

Zuhause/daheim. Cele două case

Văzând motto-ul întâlnirii de anul acesta, In der Welt zuhause, in Siebenbuergen daheim, tradus În lume acasă, cu sufletul în Transilvania, m-am gândit că jocul de cuvinte zuhause/daheim, intraductibil de altfel în limba română, este foarte sugestiv pentru destinul scindat al sașilor.

In der Welt zuhause, in Siebenbuergen daheim, înseamnă cumva că sașii ar avea două case, în lume și în Transilvania, dintre care una, cea din Transilvania, ar fi cea mai acasă. Amândouă cuvintele, daheim și zuhause se traduc în limba română prin acasă. Cu diferența de nuanță fină că zuhause înseamnă mai degrabă domiciliul, locul unde locuim fizic, pe când daheim este locul din lume unde te simți acasă cu adevărat.

Daheim aș zice că e acea acasă de care ți-e dor și la care tânjești, acel loc din care vii și unde ți-ai dori să te întorci, în care de obicei îți dorești să sfârșești. Cu alte cuvinte, poți să fii zuhause/acasă fizic, cu adresa, fără să te simți daheim/acasă, cu sufletul.

 

 

Promisiunea

Nu știu dacă acest tip de întâlnire fastuoasă va avea continuitate în anii viitori. Mi-aș dori și ar fi un mare câștig material și emoțional pentru toți să fie așa.

Ediția de anul acesta are meritul de a fi reușit să aducă oamenii împreună, să facă din Sibiu un oraș împlinit și întreg, să aducă sașii în programul de știri al marilor televiziuni din România, și, mai ales, să-i aducă în actualitate. Cel puțin pentru trei zile, în Sibiu, în România, s-a vorbit despre sași la prezent. Cine ar mai fi crezut?

După întâlnirea de la Sibiu și șederea în Transilvania, in der Heimat, sașii se vor întoarce rând pe rând la casele lor, vor fi zuhause în Germania, Austria, SUA, Canada sau prin ce zări și-au rostuit o viață mai bună. Vor închide în urmă ușa spre un alt tărâm, cel al lui daheim, ca și cum ar coborî dintr-o poveste. Gândul lor va rămâne la acea mirabilă, neîncheiată întânire, petrecută într-un loc în care au diluat ca într-un chihlimbar mierea și durerea, arșița și roua celelilalte vieți.

Cu inima mai împăcată și chip schimbat, unii își vor face în sinea lor o promisiune, ca un fir subțire de păianjen suspendat între aici și dincolo, pentru că, se știe, poveștile au obiceiul de a pune stăpânire pe cei care cred în ele.

 

 

Epilog 1: Întoarcerea

 

Când plec în călătorie, iau cu mine în valiză un singur cuvânt: cuvântul întoarcere.

Când te văd plecând, îți strecor pe ascuns în buzunarul mantoului un singur cuvânt: cuvântul întoarcere.

Când cineva, pe stradă, îmi cere să-i arât vreo direcție, deschid palma si-i ofer un singur cuvânt: cuvântul întoarcere.

Când cuvântul viață începe să-și râdă de mine, îi smulg din carcasa plină de țepi un singur cuvânt: cuvântul întoarcere.

Când revenim împreună acasă după o lungă călătorie, las să alerge nebunește înaintea mea un singur cuvânt: cuvântul întoarcere.

– De ce nu poți să trăiești fără mine? Mă întreabă câteodată cuvântul întoarcere.

– Nu știu, îi răspund. Pur și simplu nu pot trăi fără întoarcere.

Când te întorci tu și îmi spui ”m-am întors”, nu pe tine te sărut imediat, sărut înaintea ta cuvântul întoarcere.

Când sunt întrebat ”dar te întorci din când în când să-ți vezi părinții?” Spun ”da, este singurul loc unde crește cuvântul întoarcere.”

Mi se întâmplă să fiu uneori, pe zi de ploaie, singur într-o cafenea. Sunt la a treia cafea lungă, cu privirile aspirate de vid. Chelnerul, puțin neliniștit, se apropie de masa mea:

– Totul este în regulă, domnule? Îmi permit să vă întreb acest lucru pentru că sunteți ultimul meu client și trebuie să închid…

– Da, da, îi șoptesc, aștept doar să revină cuvântul întoarcere, asta-i tot.

 

Când va fi să mor, îmi voi da sufletul în schimbul unui singur cuvânt: cuvântul întoarcere.

 

Matei Vișniec, Cabaretul cuvintelor, Exerciții de muzicalitate pură pentru actorii debutanți, Editura Cartea Românească, 2012

 

 

 

Epilog 2: Locul meu în lume

De când am ajuns acasă, cu o sāptămână înainte, i-am povestit tatălui meu despre întâlnirea saşilor de la Sibiu, anul acesta nemaipomenită şi neîntrecută, unde se aşteptau mii și mii de saşi. Saşii lui, oamenii lui, limba lui, portul, cunoscuţii, poate chiar câţiva prieteni pe care nu i-a văzut de decenii. Mai mulţi saşi decât spera vreodată că va mai vedea la un loc în Transilvania. Oricum am întors-o, n-a fost însă chip să-l conving să vină la Sibiu.

Dimineaţa, înainte să plecăm, l-am mai întrebat o dată. Şi ce îmi răspunde?

– Mergeți liniştiţi, eu stau aici, acasă, la locul meu.

Şi când spunea asta, batea, tremurând ușor, cu degetele în masă.

– Aici, la locul meu.

Ne-a privit zâmbind din scaunul său de terasă, străjuit de cei trei câini ca trei heruvimi adormiți de căldură, singuratic și împăcat în Macondoul lui. Tata – un patriarh în fortăreața lui desprinsă de lume.

Tata a fost întotdeauna un om la locul lui, iar locul lui nu a fost mai niciodată în rând cu lumea.

Dacă mă gândesc, el nu a pierdut niciodată ceva ce tot mai puţini dintre noi găsim.