Documentar TVR: Hermann Oberth, evadare de pe Terra

Un documentar necesar și interesant despre viața și activitatea lui Hermann Oberth, părintele austronauticii și inventatorul tehnicii rachetelor. Documetarul este realizat de Cristian Amza, producătorul Filaret Acatrinei, scenarista dr. Anneli Ute Gabanyi și a fost prezentat la TVR și îl puteți urmări integral în arhiva TVR, aici.

„Nimic nu este imposibil în lume, omul trebuie doar să descopere mijloacele prin care poate reuși” spunea inventatorul Oberth

Considerat pe drept cuvânt tatăl astronauticii și inventatorul tehnicii rachetelor pe plan mondial, Hermann Oberth s-a născut într-o familie de sași transilvăneni pe 25 iunie 1894 la Sibiu. În 1917 deja concepuse modelul unei rachete propulsată de etanol și oxigen. Studiind mai întâi medicina, și-a început în anul 1919 studiile de fizică la Universitatea Tehnică de la Cluj.

Hermann Oberth (1894-1989). Sursa foto: wdr5 "Nimic nu este imposibil în lume, omul trebuie doar să descopere mijloacele prin care poate reuși" spunea inventatorul Oberth.

Hermann Oberth (1894-1989). Sursa foto: wdr5
„Nimic nu este imposibil în lume, omul trebuie doar să descopere mijloacele prin care poate reuși” spunea inventatorul Oberth.

Prima sa teză de doctorat – Racheta spre spațiile planetare (Die Rakete zu den Planetenräumen) – a fost prezentată în anul 1922 la Universitatea de la Heidelber, însă a fost refuzată deoarece nu exista niciun expert s-o evalueze.  În final, teza a fost acceptată ca lucrare de diplomă la Cluj, unde Oberth a trecut examenul de stat în 1923. În 1929 a fost publicată cea de-a doua lucrare a sa, de asemenea revoluționară, intitulată Căi spre aeronautică (Wege zur Raumschiffahrt). (Este interesant de remarcat faptul că ideea unei rachete propulsate de gaz lichid fusese elaborată tot la Sibiu, în secolul al XVI-lea, de către Conrad Haas.)

Cercetările lui Hermann Oberth au format baza investigațiilor întreprinse de către o serie de specialiști germani în tehnica rachetelor și a astronauticii, printre ei și cunoscutul Wernher von Braun, cu care Oberth a colaborat în anul 1929. Între anii 1941 și 1943, Oberth a lucrat la stația de testare a rachetelor armatei germane de la Peenemünde, unde a fost elaborată racheta V2, fără însă să fie implicat direct în proiectarea rachetei.

Atât tehnica rachetelor din Uniunea Sovietică, cât și din Statele Unite ale Americii se bazează pe cercetarea întreprinsă de Hermann Oberth cu mult timp înainte de realizarea practică a acestor tehnici. Între 1955 și 1958, dând curs unei invitații din partea lui Wernher von Braun, Oberth a lucrat la centrul de dezvoltare a tehnicii rachetelor la Huntsville, Alabama, SUA.

„Documentarul «Hermann Oberth, evadare de pe Terra» prezintă viaţa şi sucesele savantului sas, considerat «părintele astronauticii» . S-a filmat în Transilvania, în cele trei oraşe legate de naşterea şi activitatea profesorului: Sibiu, Sighişoara şi Mediaş. De asemenea s-a filmat în oraşul german Feucht unde a trăit şi a murit, la fosta bază militară de la Peenemündede lângă Marea Baltică şi la Centrul Spaţial European de la Darmstadt. În afară de viaţa şi principalele realizări ale lui Oberth, aducem informaţii noi legate de activitatea sa împreună cu Wernher von Braun la Peenemunde, în Germania, la Huntsville, (Alabama, SUA) în dezvoltarea programului spaţial american. A fost martor ocular  la Cape Kennedy în ziua de 16 iulie 1969. Lansarea rachetei SATURN V cu echipaj uman şi la succesul misiunii Apollo 11”, spune Cristian Amza, realizatorul TVR al documentarului.

Scenariul filmului este semnat de cercetătoarea şi analistul politic Anneli Ute Gabanyi. Pe parcursul documentarului, ea va prezenta de la Berlin şi Peenemünde reuşitele profesionale ale lui Oberth şi ale discipolului său, Wernher von Braun.

În documentar vor apărea dr.Margrit von Braun de la Universitatea Idaho (SUA), fiica lui Wernher von Braun. en. mr.(r) cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu, prof. Reiner Kresken, Darmstadt-Centrul Spaţial European, Robert Adams, vicepreşedinte Muzeului Spaţial „Hermann Oberth” din Feucht, prof. Philipp Aumann, curatorul Muzeului istoric-tehnic de la Peenemunde, Karlheinz Rohrwiild, directorul Muzeului Spaţial „Hermann Oberth” din Feucht şi rectorul Ioan Bondrea de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu .

Hermann Oberth a fost, pe lângă rusul Kontantin Tiolkovski şi americanul Robert Goddard, unul dintre cei trei părinţi fondatori ai ştiinţei rachetelor şi astronauticii.

Echipa care a lucrat la documentarul Hermann Oberth, evadare de pe Terra este formată din realizatorul Cristian Amza, producătorul Filaret Acatrinei, scenarista dr. Anneli Ute Gabanyi.

Notă: Text de prezentare a documentarului preluat de pe site-ul TVR.

9 gânduri despre “Documentar TVR: Hermann Oberth, evadare de pe Terra

  1. Pe noi oamenii, deveniţi atât de egotici, nu ne interesează decât dimensiunea PUTERII, dimensiunea POSESIEI, pe orce cale, cu orice mijloace, fară nici un scrupul. Astfel mari inventii au ajuns pe măna acestor „vizionari” ai puterii şi lacomiei, generând prin folosirea în mod criminal al acestor inventii, moarte, distrugere, haos in lume.
    Pacat. Uneori mă gândesc că dacă n-ar fi existat aceste genii care să ne facă viaţa mai uşoară prin descoperirile lor, poate ca eram mai putin civilizati, dar mai OAMENI. Nebunii n-ar mai fi avut la dispoziţie arme de o asemenea putere de distrugere. Poate ca am mai fi trăit in peşteri…dar după ce oamenii vor folosi arsenalul de luptă aflat acum in dotarea puterilor lumii, nu vom ajunge din nou sa traim în peşteri_ ? Şi asta…cine scapă ?!

    Apreciat de 1 persoană

    • Aveți dreptate, am fi fost poate niște buni și fericiți sălbatici. Sau poate deja nu am mai fi fost deloc? Nu putem opri „evoluția” științei, chiar dacă nu putem anticipa consecințele invențiilor. E în firea noastră să fim exploratori, să căutăm răspunsuri și să ne împlinim azi visurile care ieri păreau imposibile. De cele mai multe ori un cum ar fi fost dacă… nu ne duce prea departe.

      Apreciat de 1 persoană

      • Aici ne despărţim. Eu am facut un blog în care demostrey că natura noastra noastră şi nu numai, este PERFECTĂ, iar ce se „vede” este o făcătură…Nu este uşor de scos radacinile INCONŞTIENŢEI…

        Apreciază

      • Am o viziune „speciala” despre aşa zisa lume sălabatică…Pe atunci oamenii erau nevoiti sa traiasca in armonie cu natura, nu-şi permitea nimeni sa se războiască cu ea, nu aveau înca mijloace. S-a dovedit că atunci când stiinţa, tehnologia ne-a oferit mijloace…am infrănt-o, adica ne sinucidem. Înainte vreme oamenii aveau respect , funcţionau dupa ritmul naturii, erau un trup, în armonie cu aceasta. Acum suntem dizarmonici , intr-o veşnica lupta a ego-ului cu propria natura pe care am uitat-o şi cu natura înconjuratoare. Pâna într-o zi…

        Apreciază

  2. Draga Mihaela, este bine venită lecția de istorie, felicitări!
    Îmi permit sa sugerez câteva link-uri legate de Hermann Oberth, pentru sasii vorbitori de limba engleză:
    – recunoasterea sa de către NASA este aici https://www.nasa.gov/audience/foreducators/rocketry/home/hermann-oberth.html
    – necrologul D-ului Hermann Oberth este aici http://www.meaus.com/articles/OBERTH.html
    – pe YouTube, pe lângă ideile sale legate de OZN/UFO se afla si filmul acesta http://www.youtube.com/watch?v=a1BCHUvZyO0&feature=youtube_gdata_player
    – muzeul este aici http://www.oberth-museum.org/index_e.html

    Apreciez mult contribuția Povestilor Sasesti la „desteptarea” generatiilor noastre,
    Alex

    Apreciat de 1 persoană

    • Vă mulțumesc pentru link-urile utile și pentru apreciere! Aici nu am însă nici un merit, textul nu îmi aparține, ci este preluat din prezentarea documentarului pe canalul TVR. Dar am un motiv pentru care am amânat să scriu despre Hermann Oberth: încă nu am reușit să ajung la muzeul Oberth din Feucht. În Mediaș am fost, dacă ar fi să scriu despre Hermann Oberth, aș scrie despre cele două temple ale sale. Altfel… wikipedia și site-uri de genul acesta au cam spus deja totul.
      Vă salut cu drag și mulțumire!

      Apreciază

Povestește și tu