Așa cum anunțam recent în programul postat aici, sașii de pretutindeni au anual o întâlnire generală în Ardeal. După ce din 1991 s-a ținut la Biertan, în ultimii ani s-a hotărât mutarea fiecărei ediții a întâlnirii într-o altă localitate. Astfel, după Sibiu, Bistrița, Brașov, Sighișoara, Sebeșul a fost ales anul acesta pentru prima dată gazdă a celui mai important eveniment al sașilor din Transilvania.

Elevii colegiilor germane și tinerii din grupurile de dansuri au arătat că încă sunt mulți sași tineri și frumoși sau că românii îmbracă portul săsesc cu drag.

În dimineața zilei de 20 septembrie 2014, biserica evanghelică din Sebeș a fost arhiplină, așa cum nici eu, dar nici cei mult mai în vârstă decât mine nu credeau că o vor mai vedea vreodată. La întâlnirea sașilor din Ardeal, Sebeșul a fost gazda sașilor rămași înTransilvania și a celor veniți din Germania. A sașilor de pretutindeni și a prietenilor care au ținut să fie prezenți. Pentru o zi, toți au fost acasă și și-au confirmat prezența aici prin mottoul sub care a stat întâlnirea de anul acesta: „Wir sind hier. Noi suntem aici”.

Organizatorii așteptau la începutul celei de-a 24-a întâlniri a sașilor aproximativ 2.000-3.000 de oaspeți din Transilvania și din Germania. La parada portului tradițional au participat grupuri de dans din Landshut-Germania, Bistrița, Reghin, Codlea, Sighișoara, Târgu Mureș, Sibiu, Petrești și Sebeș, iar fanfarele au venit din Landshut, Bistrița și Petrești. Programul se anunța tradițional pentru o astfel de întâlnire, începând cu slujba religioasă, apoi un tur ghidat al bisericii sau al orașului, concertul coral, parada fanfarelor și a portului săsesc pe bulevardul din centrul orașului – punctul culminant al zilei, programul de dansuri și încheierea evenimentului cu discursuri și acordarea medaliei Honterus.

Preț de câteva ceasuri fericite, Sebeșul a redevenit idilicul Mühlbach în zi de sărbătoare. Un vălmășag de emoții, în care a dominat bucuria revederii și nostalgia vremurilor apuse, a definit cel mai bine și această întâlnire a sașilor. În timp ce fanfarele și participanții la paradă se aliniau punctuali în fața Primăriei, agitația, nerăbdarea capătau substanță, deveneau roiuri vizibile peste furnicarul de oameni care se aduna ciorchine pe artera principală a Sebeșului. Fiecare moment al vieții sașilor adunați aici, ca și al celor care nu au putut fi prezenți, este un continuu exercițiu de dor. Dorul de a fi între ai lor, acasă, așa cum au pomenit cândva. Pentru noi, cei mai tineri, a fost însă prima dată când am văzut orașul animat de mii de sași, așa cum doar am auzit povestindu-se că ar fi fost odată.

La Sebeș, mottoul întâlnirii de anul acesta a fost o afirmație puternică, ce a intrigat și a coagulat în jurul său majoritatea discursurilor și discuțiilor zilei, de la marginea străzii până la scena oficială, între sași sau între români. Ce vrea să însemne „noi suntem aici”, când știm cu toții că majoritatea sașilor nu mai sunt de fapt aici? Care noi, unde aici?

Pentru că am crescut în Sebeș, am auzit adesea întrebarea nostalgică, retorică „unde-s sașii?”, am depănat povești „de pe vremea sașilor” sau am auzit de nenumărate ori speranța în van „de-ar veni sașii înapoi”. Ca români, ne-am obișnuit ca după Revoluție să vorbim despre sași la trecut. Sașii au fost aici, au durat case trainice, biserici impunătoare, sate curate și ordonate, au avut o cultură și o identitate puternică, au fost gospodari neîntrecuți, îi percepem unanim într-o aură pozitivă, de unde mitul sasului destoinic și al rânduielii ca la sași. Dar rând pe rând sașii au plecat, satele lor au acum alți locuitori, de multe obiecte, case și chiar biserici s-a ales praful, rudele și vecinii sași trăiesc doar în amintirile celor mai bătrâni. Aici au mai rămas o mână de oameni, numărați pe degete în mai toate satele săsești impecabil rânduite de odinioară. Lamentațiile, nostalgia și resentimentele se insinuează adesea de ambele părți. În plus, în afara Transilvaniei, mulți habar nu au cine sunt sașii, de unde perlele de-a râsu-plânsu legate de etnia candidatul sas la presedinție. Și atunci, ce vor să spună sașii astăzi prin „noi suntem aici”?

Mottoul are multe posibile semnificații, unele dezbătute la întâlnire, altele pe care le putem formula aici, invitându-vă să veniți cu propriile interpretări. În ziua întâlnirii, afirmația a fost scrisă pe bannere imense ce au acoperit biserica evanghelică din centrul Sebeșului. Deloc întâmplător, el a stat pe o biserică care parțial este aici de mai bine de 800 de ani, una dintre cele mai frumoase din Transilvania. Trecem pe lângă ea zilnic, la fel cum alții trec zi de zi pe lângă cele peste 150 de biserici fortificate și prin umbra bisericilor săsești de la noi. Opt dintre aceste lăcașuri și așezări sunt pe lista UNESCO a Patrimoniului Mondial. Turnul bisericii evanghelice este axis mundi-ul Sebeșului, așa cum Mediașul, Sighișoara, Bistrița, Sibiul, Brașovul, etc. își au ca reper bătăile ceasurilor din turnurile lor. Biserica tronează în centrul vechi al orașului, o inimă construită și locuită de sași timp de sute de ani. Ca Sebeșul, sunt multe alte orașe și sate din Transilvania unde sașii au fost întemeietori sau o parte importantă a comunității. Aceste monumente atestă în fiecare moment prezența sașilor aici.

În ziua întâlnirii, standurile amenajate în apropiere de biserică miroseau îmbietor a turte dulci, dulceață de răbarbăr, lichiu, checuri și alte dulciuri pregătite după rețetarul lui Omama, care astăzi sunt nelipsite din bucătăriile din zonă. Ca peste tot, au rămas puțini sași în Sebeș, dar în toate grădinile crește măcar o tufă de răbarbăr, agrișe sau rozinchine. În majoritatea gospodăriilor s-a pomenit o șură și o poartă ca de cetate. Străzile Sebeșului au plăcuțe cu nume bilingv, în română și cu vechea denumire germană. În orașul nostru toată lumea știe ce-i ăla ștrec, tepiche, ștampăl, foraibăr, părădaie, etc. Nu trebuie să fii sas ca să ai în vocabular cuvintele astea, e destul să fi locuit undeva unde au trăit cândva sași, laolaltă cu ei. Chiar dacă fizic majoritatea nu mai sunt aici, sașii dăinuie în Ardeal ca o prezență în absență: spiritul, cultura, patrimoniul lor material, mentalitatea lor  trăiește sub diverse forme în noi, în fiecare, fie că suntem conștienți sau nu de influența lor.

Trecând de la istoria măruntă la o scară largă, întâlnirea de la Sebeș a avut loc într-o zi memorabilă pentru comunitatea sașilor. Chiar în timp ce sașii sărbătoreau la Sebeș, Klaus Johannis, un sas, își depunea candidatura oficială la președinția României. Departe de mlaștina politică, faptul este o premieră pentru o minoritate, o comunitate etnică care nu a putut avea putere de decizie pe scena politică a României Mari. Așa cum încercam să explic situația unor cetățeni americani, privind cu dioptiile potrivite, Klaus Johannis este astăzi un fel de Obama al Statelor Unite. Indiferent de rezultat, avem o situație electorală fără precedent, aproape de necrezut pentru cei care au trecut prin episoadele negre ale deceniilor de după Războaie. Mottoul „noi suntem aici” e un fluierat în biserică dacă ne gândim la deportări, strămutări, și mai ales la deposedările și vânzarea din anii comunismului. În acest sens, afirmația este o clară reabilitare. Sașii sunt aici parte semnificativă a ceea ce înseamnă multiculturalismul Transilvaniei, parte a prezentului României. Și au astăzi o voce mai puternică pe scena politică și mai vizibilă ca niciodată. Pentru sași, Klaus Johannis este un simbol și portavocea care afirmă continuu „noi suntem aici” în fața întregii țări. Pentru români, Klaus Johannis este sas, reprezentantul unui popor și al unui mit, deși din moment ce a pășit pe scena politică națională el nu mai aparține numai sașilor, ci întregii țări.

A 24-a întâlnire a sașilor din Ardeal înseamnă și sărbătorirea a 25 de ani de existență a Forumului Democrat al Germanilor din România, înființat imediat după Revoluția din 1989. Forumul este organizația cu rol social, cultural, economic ce are rol reprezentativ pentru comunitatea sașilor din România și, alături de Biserică, de mediator între cei de aici și cei din celelalte state ale lumii unde locuiesc sași (Germania, Austria, SUA și Canada). Forumul are rol semnificativ și în cooperarea germano-română în țară. Anul 2015, va fi „Anul educației“ dedicat de Forum programelor educaționale și intensificării cursurilor de limba germană în instituțiile de învățământ de profil din România.

La Sebeș, la întâlnirea sașilor, cuvântul „noi“ nu a mai însemnat numai sași. Dacă acum câteva decenii ar fi fost clar o sărbătoare a sașilor între sași, a unei comunități conservatoare și în bună parte ermetice, astăzi, când în public stau români, maghiari, țigani, când în grupurile de dansuri și fanfare sunt și membri români, când în liceele germane învață elevi de mai multe confesiuni și etnii, noi înseamnă deschidere: noi suntem toți aici, împreună.

La Sebeș, noi au fost noi, cei care nu au plecat din Transilvania, noi, sașii care locuim undeva în lume, dar devenim vremelnic sași de vară, noi, români, maghiari, țigani, etc. care am venit să-i reîntâlnim pe sași, în cea mai importantă zi a lor. Noi, cei care lăcrimăm văzându-i, care îi aplaudăm în ritmul fanfarei, noi, toți cei care ne recunoaștem cu bucurie peste ani și prin negura amintirilor. Noi, cei cărora sunetul solemn al orgii ne-a mângâiat sufletul. Noi, cei care jucăm îndemnați de dansul sprinten al copiilor de pe scenă, noi, cei care cântăm împreună sau îngânăm cântecele săsești din copilărie. Noi, prieteni și vecini de stradă, ce am împărțit lichiul de duminica și colindele înălțate în văzduh, poveștile în fața porții, sărbătorile, grijile  și o istorie comună. Noi, cei care acceptăm diferența și vedem în ea valoare, cei care putem trece peste prejudecăți și resentimente și credem în valori comune. Noi toți, cei pe care sărbătoarea aceasta frumoasă ne-a adus acum, aici, împreună.

La parada portului tradițional, momentul mult așteptat al oricărei întâlniri a sașilor, publicul era surprins de tinerii numeroși care au îmbrăcat minunatele costume săsești: elevii Colegiului Brukenthal, grupurile din Bistrița, Reghin, Sebeș, etc. Cumva, toată lumea se mira ca de o raritate: uite dom’le câți copii, mai există și sași tineri! Majoritatea copiilor și tinerilor din grupele de dansuri prezente sunt sași, dar alături de ei sunt și mulți români. Ansamblurile de dansuri din Sebeș și Petrești au în componență și copii români care îmbracă cu același drag costumul săsesc de sărbătoare. Important este că astfel se restabilește un echilibru, iar povestea merge mai departe, adaptată realității, în ciuda timpurilor bezmetice și meschine pe care le trăim.

În discursul său, dr Bernd Fabritius, Președintele Federației Sașilor de Pretutindeni și membru în Bundestag, făcea apel la sașii din afara Transilvaniei să privească mai des spre Transilvania ca la o parte a spațiului lor vital. Pentru mine, pentru cei care știu ce înseamnă întâlnirea anuală de la Dinkelsbühl din Germania, este un îndemn la firesc: Transilvania este, ar trebui să fie, spațiul vital al sașilor. La Dinkelsbühl se întâlnesc anual peste 20.000 de sași, în Transilvania de obicei poate puțin peste 2.000. Pot înțelege de ce se întâmplă așa, dar nu pot să nu-mi doresc să fie exact invers. E firesc ca sașii să sărbătorească Transilvania, al lor Siebenbürgen süße Heimat, unde altundeva decât acasă, în Transilvania. Pentru unii, va rămâne în timp doar nostalgia și gustul dulce-amărui al dorului, pentru alții e un jind care-i va aduce acasă, echilibrând balanța. Poate dintr-o naivitate tinerească, eu îmi doresc ca întâlnirile sașilor din Ardeal să adune tot mai mulți participanți, până la a ajunge din urmă amploarea și fastul celei de la Dinkelsbühl. Pentru că Transilvania nu este aceeași fără sași, așa cum nici sașii nu pot prinde rădăcini altundeva decât acasă, în Siebenbürgen.

Pentru mine, sărbătoarea de la Sebeș, orașul meu natal, a fost unică, o zi a întâlnirilor miraculoase, a oamenilor frumoși și a tradiției vii. Felicitări tuturor organizatorilor, pe anul viitor!

Invitați și vorbitori oficiali:

Hartmut Koschyk, MbD, care a transmis salutările din partea guvernului federal al Germaniei și a cancelarului Angela Merkel.

Norbert Kartmann, președintele Landului Hessa, Germania

Dr. Bernd Fabritius, MbD

Werner Hans Lauk, Ambasadorul Germaniei în România

Reinhart Guib, Episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din România

Martin Bottesch, Președintele Forumul Democrat German Transilvania

Ovidiu Ganț, deputat FDGR

Dr. Paul-Jürgen Porr, Președintele Forumului Democrat al Germanilor din România, căruia i s-a decernat cu această ocazie Medalia Honterus

Benjamin Josza, Directorul FDGR

Alfred Dahinten, preotul bisericii evanghelice din Sebeș

Alexandru Dăncilă, Primarul Municipiului Sebeș

Organizator:

Formul Democrat al Germanilor din România