FOTO: Primele imagini de la întâlnirea sașilor din Ardeal, Sebeș 20 septembrie 2014

Așa cum anunțam recent în programul postat aici, sașii de pretutindeni au anual o întâlnire generală în Ardeal. După ce din 1991 s-a ținut la Biertan, în ultimii ani s-a hotărât mutarea fiecărei ediții a întâlnirii într-o altă localitate. Astfel, după Sibiu, Bistrița, Brașov, Sighișoara, Sebeșul a fost ales anul acesta pentru prima dată gazdă a celui mai important eveniment al sașilor din Transilvania.

Ziua de sâmbătă, 20 septembrie 2014, a fost memorabilă la Sebeș/Mühlbach cu ocazia celei de-a 24-a întâlniri a sașilor. Într-o atmosferă festivă, au petrecut împreună oameni pe care orașul nu i-a mai întâlnit de ani și ani: sași rămași în țară sau plecați, familiile și prietenii lor, localnici bucuroși să-și revadă vecinii și să rememoreze viața de odinioară. Pentru o zi, sașii au spus Wir sind hier/Noi suntem aici confirmând o prezență care se simte de fapt tot timpul în Transilvania, deși majoritatea nu mai sunt aici.

Mă bucur că a ediția de anul acesta a avut loc în Sebeșul meu natal, că am revăzut astăzi vechi prieteni dragi, că ne-am întâlnit și în realitate o parte dintre noi, cei de aici, iubitorii poveștilor săsești. Pentru mine, seara s-a încheiat cu o întâlnire restrânsă a prietenilor care urmăresc acest blog, despre care o să vă spun mai multe în curând.

La întoarcerea în Germania voi scrie mai multe impresii de la întâlnire, până atunci vă las să vă bucurați de o mică parte din momentele deosebite de astăzi:

Biserica Evanghelică din Sebeș/Muehlbach, arhiplină, cum nu am văzut-o niciodată

Biserica Evanghelică din Sebeș/Muehlbach, arhiplină, cum nu am văzut-o niciodată

4c0ki5em4agfmfsiui4znxyao3yut35cj1rjqfpujmhfiobpc3htxitu1hhkxqb0mdvopkc5v0mpng103sjs0inovolbfxlutdbu03mncefftypylugss2rnaegdads3poursftxggvz5ux1ri0
Felicitări organizatorilor și m
ulțumiri tuturor celor prezenți, pe data viitoare!

5 gânduri despre “FOTO: Primele imagini de la întâlnirea sașilor din Ardeal, Sebeș 20 septembrie 2014

  1. In ciuda unei aparente intoarceri in timp, firesti atata timp cat prevaleaza traditiile, imi trezeste, cel putin mie, credinta intr-un PREZENT in care sa ne regasim valorile adoptate si adaptate zilelor nostre, zile atat de pline de confuzii si dezechilibre de tot felul… Este repet…o mare, o imensa nevoie de recuperare, fie ea si nostalgica, a echilibrului.

    Apreciază

  2. Pingback: Întâlnirea tuturor sașilor din Transilvania – Mediaș, 19 septembrie 2015 | Povești săsești

Povestește și tu