Gherdeal, satul pustiu

Gherdeal/Gürteln este un sat în județul Sibiu. Unii ar spune că a fost odată un sat, astăzi mai este doar un loc pustiu, cu schelete de case măcinate de timpuri și singurătate. Unele case părăginite de-abia mai stau în picioare, aninate de speranța unor noi stăpâni. Altele s-au prăbușit ostenite, sub povara pustietății. În unele locuri mai mijesc din hățiș doar resturi  de ziduri sângerii ca niște dinți măcinați de carii.

Nostalgia e un sentiment straniu și vulgar, amintirea și durerea unei fericiri pierdute. Nu poți vorbi despre ea fără să cazi în sentimentalism. Și totuși, pentru mâna de bătrâni din Gherdeal, și pentru alții asemenea lor din alte sate pustiite, e singura realitate în care pot trăi. Un loc unde sintagma „sat uitat de lume„, folosită adesea pentru a descrie viața multor sate din Transilvania, capătă alte semnificații.

Văzut din depărtare, Gherdealul e o gură de rai, ocrotită de păduri și culmile înzăpezite ale munților. De aproape, e un sat-fantomă. Sursa foto: gherdeal.blogspot.com.

Văzut din depărtare, Gherdealul e o gură de rai, ocrotită de păduri și culmile înzăpezite ale munților. De aproape, e un sat-fantomă. Sursa foto: gherdeal.blogspot.com.

Căutând pe internet, veți găsi despre Gherdeal titluri dezolante precum: La Gherdeal, fiecărui locuitor îi revin 12 case, Gherdeal șapte fumuri, Povestea ultimilor sași din Gherdeal, etc. Pare un sat în care lumea s-a sfârșit, de unde toți s-au risipit care încotro, în care au mai rămas locuitori de numărat pe degete: vreo doi-trei sași și cam tot atâția români. Toți bătrâni, bolnavi, izolați de lume. Foarte singuri. Alți câțiva vin și pleacă, pe timp de vară.

La Gherdeal nu prea contează dacă e marți sau duminică, zi de lucru sau de sărbătoare. Toate zilele sunt la fel. Deznădăjduiți, oamenilor le-au mai rămas doar amintirile. În ceasurile nesfârșite de iarnă, când timpul se dilată nemilos, bătrânii din Gherdeal se leagănă alene pe ritmul fanfarei al cărei ecou li se prelungește dureros în gând, visează cu ochii deschiși la zarva copiilor de pe uliță, râd la gafele pe care le făceau cei din trupa de teatru, înainte să înceapă balul. Se răstesc și se tânguie la chipurile de pe pereți.

Și, cui îi pasă?

Depănând firul istoriei până la începuturi, aflăm că denumirea satului este legată de numele unei femei, Gertrud, care ar fi întemeiat așezarea menționată în 1332 ca Valle Gertrude. Pe de altă parte, numele german, de Gürteln (curea, brâu), ar avea legătură cu peisajul natural, Gherdeal fiind ocrotit de jur împrejur de un brâu de dealuri împădurite.

Eu nu am fost încă la Gherdeal, dar recent mi-au scris despre loc doi oameni tineri, entuziaști, pe care satul pustiu i-a atras și i-a fermecat iremediabil.

Primul a fost Daniel Mitran, un tânăr care îmi povestește despre Gherdeal mai de la începuturile poveștilor noastre, deci de aproape un an. De la Daniel am auzit poate cea mai frumoasă legendă referitoare la construcția unei biserici, care pe scurt spune că femeile din sat au acoperit turnul bisericii cu țiglă, iar pentru asta își împleteau părul astfel încăt să poată transporta țiglele până sus, prinse în cozile lor, cu mâinile ținându-se de scară.

Dani spune:

Geografic Gherdealul e aproape în mijlocul țării, dar dacă stai o săptămână în el și nu vezi nici o față de om, ți se pare că ești la capăt de lume.(…) Deși pare extrem de melancolic, pentru cine are ochi să vadă, Gherdealul este o gură de rai.

Daniel este dintre cei puțini care văd lucrurile altfel și cred că povestea Gherdealului poate avea un final fericit. Sursa entuziasmului său nu e naivitatea, ci dorința de a resuscita locul pe temelii sănătoase. De a înțelege oamenii din jur și a vedea lumea prin ochii lor. De-asta muncește zi lumină la restaurarea unei casei vechi din satul abandonat. Unii l-ar numi naiv sau idealist, dar Daniel nu e singurul care se încăpățânează să vadă frumusețe acolo unde mulți văd doar praf și pustiu. E apanajul oamenilor aleși, înzestrați cu suflet și sensibilitate aparte. Are prieteni care au făcut la fel, la Șomartin, urmând același drum prăpăstios pentru a da o nouă viață unor ruine. Neobosit, Daniel mă surprinde de fiecare dată cu planurile sale. În ultimul timp lucrează la casă, dar vrea să planteze și o livadă, o investiție pe termen lung pentru o viață mai curată și mai tihnită.

Daniel scrie blogul  GHERDEAL, unde veți găsi istoria și poveștile satului, gândurile și planurile lui, speranțele pentru un loc care poate renaște din propria cenușă. Datorită lui, a altora care vor alege să se întoarcă, povestea unor astfel de sate se scrie încă.

Umbra vieții de altădată. Gherdeal. Foto: Daniel Frățilă

Umbra vieții de altădată. Gherdeal. Foto: Daniel Frățilă

Recent, mi-a mai scris cineva despre Gherdeal. Tot un Daniel, Daniel Frățilă, un tânăr care la un moment dat a fost intrigat citind despre satele abandonate din România și i-a rămas undeva sedimentată ideea să caute un astfel de loc. Într-o bună zi, scotocind pe internet, a găsit povestea Gherdealului și s-a gândit să meargă acolo. A fost pur și simplu un gând ce l-a atras inexplicabil. Împreună cu Beny Cosma, un prieten, cei doi au urcat drumul șerpuit și abrupt și au ajuns pe un alt tărâm. Totul era încremenit și acoperit de vegetație, nici o mișcare de om, nici urmă de viață. Natura luase deja înapoi ceea ce omul a abandonat, ferecând ferestre și porți, culcând garduri la pământ. După ceasuri de cotrobăit prin sat, a dat de o tanti în vârstă, bolnavă, care săptămâni la rând, poate chiar luni pe an, vorbește doar cu umbra sa. Daniel a găsit în singurătatea și amarul femeii material pentru filmul pe care îl vedeți mai jos.

Drumul până acolo e unul incredibil de greu, îți trebuie o mașină de teren. Când am ajuns, am rămas marcați de liniștea de acolo. Case mari și frumoase lăsate de izbeliște, o căldură infernală. Am găsit-o greu pe o tanti, printre atâtea case părăsite. Din ce ne-a povestit, vara mai vin tineri pe acolo, fiind și o pensiune în zonă, însă iarna nu vine nimeni. Iarna, dânsa se trezește, dă de mâncare la găini și intra în casă, unde se uită la foc.

Ne-a fost foarte greu să înțelegem ce zicea, sunt multe minute pe care nu le-am putut folosi tocmai din această cauză. A fost o experiență mutilantă.

Ideea de la care am pornit a fost să arătăm fața asta urâtă a singurătății. Desigur femeia a rămas de bunăvoie acolo, însă asta nu schimbă cu nimic faptul că singurătatea te schimbă și te afectează. Am învățat multe de la tanti și sper că și alții.

spune Daniel Frățilă.

Gherdeal. Foto: Daniel Frățilă

Gherdeal. Foto: Daniel Frățilă

Greu de spus care va fi soarta Gherdealului sau a altor asemenea sate, dar cât timp niște tineri se aventurează în labirintul deznădejdii ca să reconstruiască viață din dărâmături, povestea merge mai departe.  În alte timpuri, sub alte forme, fără minotauri ai trecutului. Și poate acei doi-trei bătrâni care au rămas aici vor mai apuca să vadă minunea.

Cicatricele singurătății/Scars of solitude:

33 de gânduri despre “Gherdeal, satul pustiu

  1. Pingback: [Știri] EBA a refuzat să facă Ice Bucket Challenge | Radu Ștefan prezintă: Blogu' cu de toate

  2. In sine…satul pustiu este o contradictie in termeni…o tragica contradictie.
    Cand locuiam in Bucuresti, a fost o perioada in care Ceausescu a vandut statului evreu familii de evrei care au fost lasate sa plece din tara. Au plecat spunandu-ne profetic…”Pleaca jidanii si o sa vina tiganii”…Si ASA a fost…In casele lor parasite sau aciuit familii de tigani…Ce s-a petrecut apoi…nu este greu de banuit.
    Cel putin in Gheardeal…au ramas numai ruine, nu si… paraziti…

    Apreciază

    • Situatia pe care o amintiti se aplica si in cazul sasilor, care si ei au fost „la bucata” oricat de cinic si ingrozitor ar suna asta. In urma lor a ramas ceea ce vedeam pana de curand in unele sate cu soarta mai fericita, in altele inca se vede la fel de sumbru. Totusi, tineri precum cei doi de mai sus, precum cei pe care i-am mai intalnit si despre care am mai scris, precum dvs, seamana speranta si cred ca de roadele schinbarii de acum ne vom bucura pe termen lung.

      Apreciază

    • Este tulburătoare situaţia acestui sat de saşi, dar explicaţia nu este deloc simplu de dat:
      1) art. 13 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (DUDO) prevede că ” Orice persoană are dreptul de a părăsi orice ţară, inclusiv a sa, şi de reveni în ţara sa. „, fapt de care au făcut uz, cu precădere, evreii şi nemţii din România (de ce tocmai ei au profitat de această legislaţie universală necesită o analiză şi o discuţie mult prea mare pentru acest cadru, dar este o temă la care ar fi bine să reflecteze toţi cei care citesc acest articol !), iar art. 15 alin. (2) din DUDO stipulează că ” Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetăţenia sa sau de dreptul de a-şi schimba cetăţenia. „;
      2) multe persoane majore se ghidează în viaţă după principiul „Unde mi-e bine, acolo-i Patria mea!”.
      Cât despre „vinderea” evreilor şi nemţilor este o viziune, dar de ce n-ar fi valabilă şi cea care spune că cei care emigrează trebuie să plătească ţării din care emigrează costul studiilor (era vorba despre învăţământul superior). Mie mi se pare corectă o asemenea plată, dacă nu a lucrat în ţara sa minimum 5 ani după absolvirea facultăţii, căci, la urma urmelor, România nu trebuie privită de către alogeni şi de către români doar ca o vacă bună de muls!

      Apreciat de 1 persoană

      • Romania trece acum print-o grea cumpănă. Ea este căpuşată şi de clasa politică internă şi de corporaţile străine. Acum Romania este a nimănui şi la dispoziţia tuturor. Dacă nu vom reuşi să scăpăm de clasa politică şi să instaurăm un sistem meritocrat, Romania nu mai are viitor ca stat independent.

        Apreciază

  3. Te apuca plansul dupa un asemenea articol.
    Din fericire eu cunosc satul Gherdeal, merg acolo regulat si nu am vazut nici un satean sa se tavaleasca de plans in mijlocul drumului. Cat despre drum … eu am parcat in fata casei o masina cu garda la sol de 6-7 cm fara sa o lovesc cu „burta” de pamant.
    Case parasite? DA! Cam singurul adevar din povestea asta siropoasa.

    Apreciază

  4. Pingback: Acasă la o calfă călătoare | Povești săsești

  5. Foarte bun dar trist acest articol despre Gherdeal, un sat pe care il cunosc destul de bine, cand eram mic mereu mergeam in vacanta la bunici si imi placea foarte mult, pe atunci era multi oameni si adoram satul acela. Imi pare foarte rau ca a ajuns un sat pustiu cu case goale, dar sper ca anul acesta daca e sa ma intorc in Romania sa pot merge dupa atatia ani de zile, mai mult de 15 ani sa il mai revad si sa imi pot amintii de clipele frumoase petrecute in Gherdeal. Felicitari pentru articol 🙂 Multe salutari din Italia

    Apreciat de 2 persoane

  6. Pingback: FOTO: Gherdeal, între două vieți | Povești săsești

  7. am nevoie de o oaza de liniste,fie si intr-o ruina!major parte din viata mi-am petrecut-o in ardeal,am muncit,am studiat,mi-am cerscut fetita!dupa din „93 am plecat la mostenire….in Moldova!Din pacate,nu ma pot integra nicicum!nu ma pot obisnui cu modul de viata de aici!am 2 case la tara si 1,4 ha teren care nu valoreaza mare lucru…dar am o pensie buna,o masina,o vaca de care nu pot sa ma despart,face parte din viata mea.cu restul ma descurc,porc si pasari de tot felul am crescut!deci daca anul asta nu o iau din loc……mi se curma viata!am crescut si am dus o viata in oras! Viata la tara insa o ador!fiica mea e acum la munca in frankfurt si nu intentioneaza sa se mai intoarca la mine aici daca nu ma mut!ce ma fac?nu vreau un palat!vaduva fiind am muncit mult am facut de toate!sunt un om saritor si de isprava!ma consider o inimoasa!vreau si eu un picut de noroc sa ma intorc in ardealul care „m-a adoptat ca pe propria fiica”CER PREA MULT?VA MULTUMESC,cu respect,Emilia

    Apreciat de 1 persoană

    • Doamnă Emilia, sa va mutati in Ardeal e foarte simplu daca acceptați ideea de a lua viata „de la capat”, dar din cate am înțeles eu din strigătul d-voastră de disperare doriți să vă mutati în Gherdeal. Daca e asa, lucrurile sunt sunt cam incalcite deoarece sasii nu sunt dispusi sa-si vanda … ce a mai ramas din case. Ruinele din Gherdeal reprezinta mult pentru ei, prefera sa le lase sa se darame decat sa le vanda. Au un atasament aparte pentru ce a reprezentat mai demult pentru ei „casa”. In schimb, aveti sanse mari sa faceti rost de cheile de la o casa, sau ma rog, de la o poartă ce pazeste niste ruine, fără să va coste ceva. Primiti ruina in administrare. Indicat este in prealabil sa va cumparati un cort sau o rulota sa aveti unde dormi. Dacă spuneti ca aveti o vaca si va insoteste peste tot, atunci e un lucru minunat, veți ajuta la marirea cirezii din sat cu 33%.
      Spunti ca sunteti vaduva, asta înseamnă ca nu are cine sa va ajute la reconstrucția casei. Aveti pensie mare? Atunci problema cu reconstructia e pe jumatate rezolvata cu câțiva muncitori din Bruiu (satul invecinat). Spun jumatate rezolvata deoarece in Gherdeal e cam greu sa gasesti semnal la telefon (indiferent de retea, zapp-ul mergea bine … dar s-a dus).
      Aici o alta jumatate de problema e iarăși rezolvată daca aveti masina. Spun jumatate pentru ca masina merge cu carburant, iar prima statie „peco” care are din cand in cand carburant e la Cincu. Carburantul nu-l consumati diar ca sa mergeti dupa meseriasi (sau sa realimentati) ci si sa cumparati o paine sau un salam, deoarece in Gherdeal nu nici un fel de magazin.
      As mai scrie, dar nu prea ma inteleg cu tastatura de la telefonul asta. Sfatul meu … căutați o casă care sa aiba geamuri si usi, nu spun sa aiba toate tiglele pe casa si asta intr-un sat mai la sosea.
      Va doresc mult succes!

      PS:
      Distanțe:
      Gherdeal – Bruiu 4,7 km
      Gherdeal – Cincu 15 km
      La care trebuie sa calculati si retur, asta daca nu va luati casa in cincu si veniti in Gherdeal doar in vizita

      La mulți ani si un an nou mai bun!

      Apreciază

      • Pentru 2016,va doresc ce imi doresc si mie,sanatate,un an mai bun,pace si liniste in suflet si in lume!La multi si binecuvantati ani !!!
        pentru efortul dv de a-mi scrie atat de clar si explicit,va multumesc din suflet!din tot ce am citit,pana mi-am facut auzit „strigatul disperat”,am inteles ca nimic nu sta pe roze!aveti prezente desenele pe nisip sau castelele ce le faceam pe malul marii?si cand erau gata….cineva alerga….si le darama…ufaaaa de ati sti …de cate ori am” refacut castelul”…si de fiecare data l-am facut tot mai frumos!numai ca de fiecare data am gresit locul, din pacate… Povestea vacii:am primit-o de pomana cand avea 2 ani cu primul vitel nefatat,de dragul ei,am invatat sa o mulg,sa o ingrijesc si sa fac toate muncile care pana la 40 de ani nici nu stiam ca exista sau cum se fac!mi-a fost tovaras de drum,are o urmasa de 3 luni ,iar daca ar fi sa o vand,nu o vrea nimeni nici de pomana e batrana….ar trebui sa o dau la salam….asa,ingrijita bine o mai duce vreo 5 ani…in fine…nu ma sperie nimic! Sasul care imi va incredinta casa sau poarta trebuie sa fie sigur ca viitoarea mea poarta ii va fi deschisa lui si alor lui ! bucuroasa voi fi de oaspeti oricand!voi incerca sa ajung in sat prin luna lui florar….sa fim sanatosi si Doamne ajuta! cu respect,Emilia

        Apreciat de 1 persoană

  8. Transylvania fara sasi nu va mai fi niciodata Transylvania; de cite ori ma intorc acolo ma vineaza amintirile din copilarie cind sasii erau parte integranta din viatza locurilor; fara ei chiar si Sibiul este gol…in rest amintiri atita timp cit ele vor mai ramine printre noi

    Apreciat de 1 persoană

    • Indraznesc sa va contrazic. Transilvania va ramane Transilvania cata vreme ardelenii vor ramane oameni. Daca vor continua sa se creada buricul Pamantului iti va fi scarba cand vor deschide gura. Si asta indiferent cati nemti, unguri, tigani s.a. vor mai trai printre ei. Omul virtuos e frumos cat e virtuos. Cand se crede virtuos ramane doar ingamfarea.
      Cunosc ardeleni care sa-i pui la rana, cunosc ardeleni (tineri – e bine? e rau asta? poate le vine mintea la cap cand s-or coace desi e boala sora cu prostia, nu prea trece) care se cred „civilizati”.
      Daca vorbiti de Transilvania „mareata” (a pietroaielor puse una peste alta, gramezi mai mari sau mai mici), va pot da dreptate. Daca va referiti la nobletea sufletului, nemtii, ungurii si majoritatea conlocuitorilor deveniti stapani, nu va pot da dreptate, depinde ce cauta sufletul dumneavoastra.
      Poate singurul „merit” al celor despre care credeti ca au creat vreun rai e acela ca au contribuit la formarea sufletului cald, blajin si muncitor al ardelenilor urgisiti de ei si de ceilalti „conlocuitori” – majoritatea din ei. Asa zice istoria. Si pentru adevar am scris, nu sa razvratesc pe nimeni.

      Apreciază

      • Normal ca au ajuns stapani. Au ajuns sa stapaneasca ceea ce si-au cladit.

        Prima generatie a pierit in mare parte, a doua generatia s-a chinuit si a treia a cules roadele. Ca nu se traia in belsug inainte sa seci mlastinile si sa tai padurea.

        Intrebarea ce se pune: Unde erau romanii? Si daca au fost inainte acolo, ei de ce nu si-au facut?

        Apreciază

  9. Pingback: (Foto) Satul superb România unde o casă costă cât un salariu. Din păcate este părăsit - Români Buni

  10. Pingback: (Foto) Satul superb România unde o casă costă cât un salariu. Din păcate este părăsit – Stiri 24 din 24!

  11. Pingback: Satul superb Romania unde o casa costa cat un salariu. Din pacate este parasit – InvestTravel.ro

    • Nu pot să vă ajut în privinţa caselor de vânzare, dar vă sfatuiesc să mergeţi personal în zonă, să vorbiţi cu oamenii, şi sigur veţi afla astfel informaţiile care va interesează. E un loc splendid, în toată izolarea şi sigurătatea lui.

      Apreciază

Povestește și tu