Drumul de la Criț spre Meșendorf șerpuiește printre dealuri înflorite peste care în depărtare curgea o perdea deasă de ploaie. Este un drum destul de bun, dar pustiu, pentru că majoritatea turiștilor care ajung în părțile astea zăbovesc la Viscri, Saschiz și în alte sate vecine mai cunoscute.

Fiind dimineața unei zile de sărbătoare, doar gâștele țanțoșe care-și făceau rondul prin sat și zarva estompată de porțile ca de cetate erau semne că satul ar fi totuși locuit. Altfel, șiruri de case imense, bătrâne și demne, unele evident părăsite, altele zugrăvite pastelat și îngrijite. O stradă largă, cu mult spațiu verde până la case, urcă spre colina din estul satului, pe care veghează ca în toate satele cu rânduială săsească biserica fortificată. În ciuda clădirii ruinate din fața ei, turnul zvelt și imaculat al bisericii și acoperișul nou renovat sunt o vedere îmbucurătoare.

Cum nu mi-am luat răgaz ca să povestesc cu cineva din sat – am auzit că aici ar mai locui un singur sas – o să mă gândesc la Meșendorf în imagini cerești înghețate în fotografii. Cândva însă voi reveni ca să-l gândesc și în cuvinte. Pământești.

Pe scurt, din istoria locului

În 1322, satul Messendorf este menționat pentru prima dată în proprietatea Mănăstirii cisterciene Cârța, la fel ca satele vecine Criț/Deutsch-Kreuz și Cloașterf/Klosdorf.

Într-un document din 1356 localitatea apare sub denumirea Mesche, iar în 1448 cu denumirea latină villa Meschonis. Satul a ars aproape în întregime într-un puternic incendiu din 1469. Începând cu 1474, când a fost desființată mănăstirea cisterciană Cârța, localitatea a intrat în administrarea Scaunului Sighișoarei.

Biserica din Meșendorf, mândria satului

Biserica fortificată este amplasată pe o colină, la marginea de răsărit a localității. Edificiul datează din sec. XIV, fiind fortificat în secolul al XV-lea și întărit în secolul următor cu un zid de incintă suplimentar. La origine, biserica sală, în stil gotic timpuriu, avea un turn vestic și cor poligonal.

În cursul lucrărilor de restaurare de la începutul sec. al XIX-lea au fost demolate bolțile bisericii, care se aflau în pericol de prăbușire, dar turnul a fost păstrat în forma sa medievală. Sala a primit atunci un tavan drept.

De sus, cu drona, putem vedea cel mai bine structura complexă pentru o biserică țărănească, fortificată cu rânduri concentrice de apărare. Biserica prezintă un „zwinger”, spațiu îngust între exteriorul zidului principal și un al doilea zid mai secund, paralel cu primul. Zidul de incintă a fost prevăzut inițial cu trei turnuri de apărare, din care două se mai păstrează și azi. În 1958 s-a demolat o parte din zidul de incintă și un turn din estul bisericii.

La interiorul bisericii, în secolul al XVII-lea de-a lungul a trei ziduri ale sălii sunt edificate balcoane pe coloane de lemn cu tăblii pictate în stilul barocului țărănesc. Altarul triptic închis datează din 1693, cu scene din viașa lui Isus. Deschis, altarul are un crucifix cu patru panouri laterale cu portretele celor patru evangheliști, operă din 1923 a pictorului sibian Hans Hermann. Orga este amplasată deasupra altarului și a fost construită în 1914 de Wegenstein.

În amvon se află o clepsidră realizată din patru cilindri de sticlă. Aceasta permitea preotului și congregației să urmărească durata serviciului religios. 

Meșendorf – sat, scriitor, stradă din Germania

Din Meșendorf este originară familia celebrului poet al sașilor care poartă numele localității, Adolf Meschendörf (1877, Brașov – 1963, Brașov), autorul Elegiei transilvane. Iar ca o punte invizibilă peste spații nebănuite, la doi pași de casa mea se află chiar Meschendörfer Weg/Ulița Meschendorf, o străduță din Germania denumită după numele scriitorului din Transilvania.

 

Anders rauschen die Brunnen, anders rinnt hier die Zeit

Früh faßt den staunenden Knaben Schauder der Ewigkeit./

Pe-aici altfel, şi timp şi izvoare murmúră.

de copil te-nfiori veşnicia cum cură…

(primele versuri din Elegia transilvană de Adolf Meschendorfer, în traducerea poetului Dan Dănilă)

De data asta nu am intrat în biserică, pentru că și noi ne-am abătut aici din drumul planificat. Am făcut pozele cu drona între două ropote de ploaie, cu promisiunea că voi reveni ca să vizitez biserica și la interior. Vreau să văd balcoanele de lemn migălos pictate cu motive de flori, îngeri și cetăți, în stilul specific barocului țărănesc.

Am mai auzit și că în Meșendorf ar mai trăi un singur sas. Pe restul sașilor din Meșendorf i-am întâlnit în iunie, la sărbătoarea de la Dinkelsbühl:

În curând, în 23 august, în cadrul evenimentelor Săptămânii Culturale în Țara Ovăzului/Kulturwoche Haferland (vezi aici programul complet) va fi mare sărbătoare la Meșendorf. Atunci va avea loc sfințirea bisericii evanghelice în urma lucrărilor de restaurare și întilnirea sașilor meșendorfeni.

Până atunci, și Meșendorful rămâne undeva suspendat peste miriade de amintiri și ritmul monoton al fiecărei zile. Așa cum l-am găsit, cuibărit sub ploaia răbdătoare, într-un aer umed, pare un bătrân obosit și însingurat. Stând în fața bisericii, între încăperile răvășite ale unei ruine și desenele copiilor lipite pe geamurile școlii, simți de fapt toată existența lui, tot ce a trăit și mai are de trăit, toate timpurile într-un singur timp, fără început și fără sfârșit.