Există artiști care reușesc să exceleze în mai multe domenii, ducând simple preocupări personale la nivel de artă. Deși necunoscut în România, dar apreciat în Franța și Germania, Henri Nouveau a fost un artist polivalent, pasionat în egală măsură de muzică, pictură și literatură, a cărui operă, memorie, merită să fie recuperată. În Germania există și astăzi un monument închinat lui Bach, prin care Henri Nouveau, autorul său, a reușit să vadă concret muzica, dând expresie sinesteziei artelor visată de grupul Călărețului albastru (Der Blauer Reiter).

 

 

Din Brașov la Paris, trecând prin Berlin, în compania marilor pictori ai perioadei

Henri Nouveau (1901, Brașov – 1959, Paris), pe numele real Heinrich (Henrik) Neugeboren, a fost compozitor, pictor, scriitor sas, născut la Brașov.

O scurtă biografie

Urmează Gimnaziul Honterus, apoi între 1921-1925 studiază la Academia de Arte Frumoase din Berlin. În 1927/1928 se întoarce la Berlin și Dessau, după o călătorie în Paris. În acești ani îi va întâlni pe Paul Klee și W. Kadinsky.

Atras de spiritul artei franceze, dar fiind și un anti-fascist, în 1929 alege să părăsească Germania, stabilindu-se definitiv la Paris. Aici, piesele sale pentru pian, mai ales Quatriem Trio, sunt apreciate de critica de specialitate. Este profesor de muzică la Ecole normale de musique. I-a avut ca profesori de muzică pe Ferrucio Busoni la Berlin și pe celebra Nadia Boulanger la Paris. Este membru al grupului Realites Nouvelles, unde își manifestă nestingerit preocupările pentru muzică, literatură, grafică și pictură.

Scrie muzică de cameră prin lucrări ca Patru dansuri româneșt sau Sonata bufă pentru pian la patru mâini. Compozițiile sale muzicale sunt impregnate de influența folclorului românesc și maghiar cu care a fost în contact la Brașov.

În anii ‘30 pătrunde la Paris în cercurile unor artiști de renume precum Oelze, Picabia, Theo van Doesburg, Robert și Sonja Delaunay, Sándor Bortnyik și alții. Lucrările plastice ale lui Nouveau sunt de factură suprarealistă și abstractă.

Deși operele sale nu sunt o explozie de culoare așa cum vedem în epocă, Nouveau distilează lumea și-i eliberează esența, în formule muzicale, plastice sau grafice cu totul inedite. După 1935, lucrările sale sunt expuse în expoziții personale sau colective în Paris, Berlin, Frankfurt, Stockholm, Zuerich și Budapesta.

Trecând de la muzică la pictură, apoi literatură, în ultimii ani Nouveau se dedică scrisului, pe teme de teoria artei, eseuri și memorii.

 

A vedea muzica: monumentul închinat lui Bach din Germania

Opera plastică a lui Nouveau poate fi înțeleasă numai în legătură cu formația sa de muzician. Fascinat de muzica lui Bach, Henri Nouveau a avut încă din 1924 ideea reprezentării concrete a tectonicii muzicii lui Bach, realizând primele schițe grafice. Monumentul dedicat lui Johann Sebastian Bach, din Leverkusen de pe Rin, în Germania, este sugestiv pentru felul în care Henri Nouveau a îngemănat muzica și grafica în opera sa, fiind autorul ideii și al schiței acestui monument. Este realizarea inedită de vizualizare în spațiu a punctului culminant al fugii în mi bemol din Clavecinul bine temperat, măsurile 51-59, al lui Bach.

Din cauza vremurilor tulburi, monumental a avut un traiect foarte interesant. Modelul unui prim monument de acest fel, după schițele lui Nouveau, a fost realizat în 1928 la Berlin, de către plasticiana Gerda Marx, într-un atelier al Bauhaus-ului. Însă în bombardamentele asupra Berlinului din cel de-al Doilea Război Mondial, atât schițele lui Nouveau, cât și macheta monumentului s-au pierdut.

Din fericire, parizianul Jean-Jaques Doupart a realizat totuși după război un model după niște desene rămase de la Nouveau și după fotografii. Acestea au atras atenția în câteva expoziții, astfel încât Arhivele Bauhaus au cumpărat modelul și au finanțat realizarea unui nou monument după desenele lui Nouveau.

Acesta a fost dezvelit în 1970, în parcul spitalului orășenesc din Leverkusen, unde poate fi văzut și în prezent. Este un monument înalt de șapte metri, din oțel inoxidabil, alcătuit din tuburi și piloni verticali, ce transpun ritmul, tensiunile și geometria operei lui Bach. Prin dispunerea elementelor, monumentul poate fi citit și ca o transpunere tridimensională a unei partituri muzicale. Monumentul seamănă cu o imensă orgă, Bach fiind la rândul său organist și autorul unora dintre cele mai importante compoziții pentru orgă.

 

O moștenire controversată

După moartea lui Nouveau, în 1959, au fost descoperite niște caiete personale, păstrate în două geamantane de piele. Descoperirea avea să adauge personalității artistice a lui Henri Nouveau o latură controversată, pentru că paginile erau un fel de jurnal al vieții sale sexuale, pe o perioadă de 42 de ani, de la 16 la 58 de ani. În contextul revoluției sexuale din anii ‘60-70, au apărut studii și lucrări pe marginea acestor caiete, precum:

Jürg Hansen, Abstraktion vom sinnlichen Erleben, Stuttgart, 1967

Peter Gorsen, Henri Nouveau und die Ästhetik der perversen Sexualität, IN: Thomas Ziehe u.a. (Ed.) Der sexuelle Körper – Ausgeträumt?, Berlin 1984.

 

Opera parțial necunoscută

După moartea sa, în 1963, este înființată la Paris Asociația Prietenilor lui Henri Nouveau, care gestionează expozițiile, simpozioanele, publicarea operei și concertele dedicate artistului.

Opera sa literară, muzicală, plastică se află în custodie privată la Paris și în mare parte nu a fost încă publicată. Multe dintre tablourile sale au fost vândute în licitații, la Casa Christie’s din Paris, și sunt parte din colecții private.

Surse:

Hans Bergel, Die Zeitüberdauernde Existenzformel der Kunst. Der Kronsädter und Wahlpariser Henri Nouveau, in Zuwendung und Beunruhigung. Anmerkungen einer Unbequemen. 32 Essays und ein Gespräch, Thaur bei Innsbruck, Wort und Welt Verlag, 1994, pp. 123-127.

Lexicon der Siebenbürger Sachsen, Wort und Weilt Verlag, Innsbruck, Austria, 1993, p. 372.

 

Foto