Bunicul, un om simplu și fără școală, a ajuns acum un veac în America. La plecare era convins că în America străzile erau pavate cu aur. Peste zeci de ani, ne spunea mai degrabă trist, cu luare-aminte: de-abia când am ajuns acolo, am văzut că ma înșelasem amarnic, străzile nu numai că nu erau pavate cu aur, ba multe nu erau pavate deloc. Încă și mai mult, trebuia să le pavez chiar eu.

La începutul secolului XX, America era pământul făgăduinței pentru o lume întreagă. Declarația de Independență a SUA garantează fiecărui cetățean dreptul la viață, libertate și, surprinzător, căutarea fericirii. Ca sintagmă, visul american transcrie speranțele întregii omeniri, indiferent de orizontul pe care îl contemplăm de la fereastră. În funcție de perspectivă, visul american înseamnă promisiune, prosperitate, libertate, oportunități egale, mirajul oamenilor simpli deveniți eroi și miliardari peste noapte sau dimpotrivă, doar „anul și mia” de odinioară, câștigată pe muncă istovitoare. Țara tuturor posibilităților.

Visul american a pătruns și la noi, în toate regiunile României de astăzi, până în cele mai ascunse sate dintre dealurile Transilvaniei, Banatului și Bucovinei, în localitățile locuite de sași, șvabi, români, maghiari, evrei. Ca pentru milioane de imigranți, în minele de cărbuni, uzinele și fabricile din Pennsylvania, Delaware, Chicago, Detroit sau Cleveland se fabrica pentru multe familii de sași o nouă viață, după rețeta infailibilă a fericirii. În total, între 1880 și 1930, peste 27 de milioane de imigranți au fost înregistrați în SUA, dintre care 4.000.000 austro-ungari, în rândul cărora erau cel mai adesea trecuți în actele oficiale și sașii, și șvabii.

Visul american este acel vis al unei ţări în care viaţa ar trebui să fie mai bună, mai plină, mai bogată pentru toţi, cu posibilităţi pentru fiecare, în funcţie de abilităţi și rezultate.(…) Visul american nu se referă la maşini şi venituri mari, ci mai curând la o ordine socială în care fiecare bărbat sau femeie are dreptul să-şi obţină statutul social pe care-l doreşte, dacă este capabil, astfel încât să-i fie recunoscut meritul, indiferent de condiţia socială din care provine”.

(„Epica Americii” de James Truslow Adam, 1931, cartea în care apare pentru prima dată și este definită celebra sintagmă)

Valuri de emigranți sași peste Ocean

La sfârșitul secolului al XIX-lea, sărăcia, îndemnurile din partea celor deja ajunși acolo, propaganda companiilor și promisiunea unei vieți mai bune dincolo de Ocean au făcut ca mirajul american să se răspândească și în Transilvania. Din documentele și publicațiile vremii reiese că agenții companiilor de navigație ajungeau în multe localități din Transilvania unde făceau propagandă pentru emigrare, deși autoritățile dezaprobau activitatea lor. (v. Mary Leuca, Imigrația românească în America – Primul val în Românii din America, București, 2006, p. 54). Astfel, mulți sași au început un drum lung, la capătul căruia se agățau de așteptări mari și speranța pentru o viață mai bună. Unii au reușit să guste mirajul visului american, alții au trăit doar triste iluzii.

Din păcate, cifrele privind primul val de imigrare nu sunt tocmai concludente, pentru că în 1898, când Serviciul American de Imigrări a început înregistrarea imigranților după țara de origine, nu a ținut cont de criteriul etnic. Asta face ca cei veniți din Transilvania, Bucovina și Banat să fie declarați cel mai adesea doar austro-ungari (indiferent dacă erau sași, șvabi, maghiari, români sau evrei), iar cei din Basarabia erau trecuți drept ruși, etc. Mulți călătoreau clandestin, fără pașaport, nu cunoșteau deloc limba, așa că declarațiile pe care le făceau la Biroul de Imigrări din New York sunt confuze, iar statistcile perioadei – stabilite ulterior, mai ales după nume – sunt doar relative. Prin urmare, numărul sașilor ajunși în această perioadă de început în SUA este greu de stabilit cu certitudine.

Imigrarea sașilor din Tranilvania în Statele Unite ale Americii a început prin anii 1880 și a urmat trei mari valuri: între 1886 și1914, la izbucnirea Primului Război Mondial – aceștia s-au stabilit cu precădere în Ohio și Pennsylvania. În 1905, Biroul de Imigrări al SUA a înregistrat 7261 de cetățeni din Transilvania, Banat și Bucovina, deci austro-ungari. În aceeași perioadă, un alt grup extrem de mare de emigranți de pe teritoriul actual al României au fost evreii, cca 75.000 emigrând masiv între 1881-1914 spre SUA, majoritatea stabilindu-se în New York.

În procesul emigrării spre SUA, Primul Război Mondial a produs o mutație, pentru că de la această dată pe de o parte scade pentru câțiva ani numărul emigrațiilor spre SUA, dar și majoritatea celor deja ajunși aici decide să rămână permanent, mulți devenind între timp cetățeni americani sau fiind înrolați în armata SUA.

A doua perioadă de imigrări a sașilor a început în 1918, când Transilvania a devenit parte din România Mare, cu cel mai mare număr de imigranți între 1922-1930 și al treilea val după 1949, cu un vârf al numărului de imigranți în 1955. După această dată, numărul sașilor care au luat drumul Statelor a scăzut semnificativ, majoritatea plecând în Germania și Austria în comunism și la începutul anilor 90.

Odiseea plecării. Drumul spre America. Generația “mia și anul”

Trimiteţi-i pe cei fără adăpost şi prinşi în vârtejul vieţii grele la mine.

Îmi ridic făclia lângă poarta de aur.”

Inscripție pe Statuia Libertății de pe Insula Ellis

Primii sași care au pășit în America nu vorbeau engleză. Cei mai mulți erau bărbați veniți singuri, țărani pregătiți pentru munca cea mai grea în uzine, fabrici și mine. Șederea lor era temporară, majoritatea venind pentru a câștiga bani timp de un an, doi, cel mult trei, cu care să se întoarcă apoi acasă. Banii urmau a fi investiți în special în pământuri. Ei sunt așa-zisa generație “mia și drumul”, după scopul pe care și-l propuneau cu toții, de a se întoarce acasă cu o mie de dolari economisiți într-un an.

Ca toți imigranții din sud-estul Europei, sașii făceau drumul cu trenul până într-unul din cele cinci porturi principale din care plecau transatlanticele: Bremen și Hamburg din Germania – majoritatea, Anvers din Belgia, Rotterdam sau Amsterdam din Olanda. Răzleț se pomenește de cei puțini plecați trecând granița în Regat și apoi îmbarcați clandestin din portul Constanța. După o călătorie istovitoare, urma traversarea Atlanticului, pe vase supraaglomerate și în condiții improprii. Adesea erau îmbarcați 3000-4000 de pasageri pe un singur vapor. Evident, costurile unei călătorii erau oricum extrem de mari pentru veniturile unui țăran din satele Transilvaniei, așa că majoritatea călătoreau la clasa a III-a. Călătoria pe apă dura chiar și trei săptămâni, timp în care răul de mare, igiena precară și hrana puțină  erau un adevărat test de rezistență.

Primul simbol pe care îl vedeau la orizont din Lumea Nouă era chiar Statuia Libertății, pentru că majoritatea vapoarelor acostau în New York. Sașii, ca toți imigranții, ajungeau aici cu o traistă și hainele de pe ei, cei mai destoinici poate și cu ceva bani la ei.

Odată ajunși la Biroul de Înregistrare a Imigranților de pe Ellis Island, noii veniți pe teritoriul american erau supuși unei inspecții medicale, deparazitați sau ținuți în carantină, după care li se luau datele și primeau certificate de înregistrare. Toate aceste formalități durau câteva zile. Cei care nu treceau examinarea medicală erau trimiși înapoi pe cheltuiala companiei, însă evident că aceste cazuri erau rare. De aici înainte, începea de fapt marea aventură, care de multe ori însemna destine trase la ruletă. Cei mai norocoși erau așteptați direct de angajatori sau de rude, prieteni. Pentru mulți însă viața de aici înainte era o loterie la care trebuiau să traga biletul câștigător. Viața lor și a celor de acasă depindea de asta.

Din New York cumpărau biletul de tren spre localitatea unde îi aștepta locul de muncă. Alții, cei care nu aveau bani la ei, rămâneau într-un fel de custodie până se hotăra unde este nevoie de forță de muncă și erau apoi trimiși acolo.

Fiind angajați în medii extreme precum mine, uzine sau fabrici, acești imgranți acceptau munca cea mai istovitoare și lucrau în condiții greu de imaginat astăzi. Numai în decembrie 1907, în minele de cărbuni de pe coasta de Est și-au pierdut viața cca 900 de muncitori.

Interogatoriul cu întrebări standard a rămas de pomină pentru multe anecdote și neînțelegi cauzate de faptul că cei care ajungeau aici nu știau o vorbă în limba engleză. Nu știu anecdote de felul acesta cu referire la sași, dar următoarea pățanie arată de fapt cât de ușor au fost unii americanizați vrând-nevând. Identitatea era înregistrată oficial după cum reușea un biet țăran din Transilvania să se înțeleagă în engleză cu autoritățile:

Străbunicul venit din România pe la 1890, necunoscând limba engleză, a fost întrebat de către şeriful care se deplasase la stâna lui cine este. Omul, neînţelegând prea bine ce vrea şeriful… a răspuns cu toate vorbele englezeşti pe care le ştia, John, pentru că auzise că aşa îi ziceau lui în loc de Ion şi land, man, adică pământ, bărbat, pentru a spune că el muncește locul acela. Şeriful a notat John Landman, deşi pe om îl chema Ion Zaharia.”

(v. Bianca Karda, Odiseea… )

Viața sașilor în Lumea Nouă

Ajunși în State, sașii au format mai întâi comunități bine coagulate, stabilindu-se în apropierea fabricilor și socializând ca grup închis. Au înființat aici mici grupuri asemănătoare vecinătăților de acasă, prin care se ajutau reciproc la începutul noului drum, dar care erau și cluburi de socializare. La scurt timp, în jurul lui 1900, au apărut coruri, ansambluri de dansuri și fanfare, asociații ale femeilor și cluburi de tineret. Noile neighbourhoods erau adunările unde puteau să își rostească grijile și dorurile în săsește/germană, între ai lor. Din motive evidente, la început căsătoriile tinerilor sași se făceau mai mult în interiorul grupului. Cu timpul, pentru mulți SUA a devenit casă, iar Transilvania a devenit un ținut îndepărtat, locuit doar în amintiri și fotografii.

Primul club al sașilor a fost deschis oficial în Salem, Ohio, în 1891, sub numle de Transylvanian Saxon Sick Benefit Society. Au urmat alte astfel de cluburi în Cleveland, Youngstown Ohio, în Sharon și New Castle Pennsylvania. Organizațiile funcționau pe bază de membri cotizanți, fonduri din care se asigurau ajutoare, consiliere, activități ale comunității. Același mod de funcționare s-a păstrat până astăzi.

La scurt timp a devenit evident că toate aceste grupuri izolate ar putea funcționa mult mai bine dacă ar fi reunite într-o singură organizație, iar aceasta a fost Alliance of Transylvanian Saxons înființată în 2 iulie 1902, după care numele acesteia a fost schimbat în Verband der Siebenbuerger Sachsen, iar în 1965 s-a revenit la denumirea engleză inițială. La înființare, Alianța avea în componență patru orașe, trei din Ohio și una din Erie Pennsylvania și 250 de membri. O sută de ani mai târziu, în 2002 avea 8500 de membri, din 27 de orașe sin SUA.

În 1983, liderii celor patru mari organizații ale sașilor transilvăneni din lume – Germania, Austria, SUA și Canada – au decis formarea Federației Sașilor Transilvăneni, reprezentativă pentru sașii transilvăneni de pretutindeni.

Eastside/Westside Sachsenheim. Identitate în Melting pot

West Side/Westseite Sachsenheim este o clădire-simbol a sașilor transilvăneni emigrați în America. A fost locul în care comunitatea din Cleveland, OH, una dintre primele nuclee săsești din State, își celebra toate evenimentele importante. Clădirea a fost cumpărată în 1907 de către Alianța Sașilor Transilvăneni. Sediul a fost menținut până în anii ‘90.

În 1911 s-a desprins un alt doilea grup al sașilor, avându-l ca președinte pe George Schneider, care a cumpărat o altă clădire din Cleveland, Ohio, East Side Sachsenheim. Acesta a funcționat ca sediu până în anii 1963.

Piatra de temelie a primei biserici a sașilor transilvăneni din SUA a fost pusă în Cleveland OH în 7 septembrie 1924, după ani în care slujbele s-au mutat în foarte multe biserici ale altor culte din oraș. Aceasta a devenit Sf John‘s Lutheran Chuch, frecventată inițial de toți sașii din Cleveland, apoi doar de cei din East Side. În 1926, comunitatea sașilor care se aduna la West Side a format și o altă biserică, St Thomas Lutheran Church.

Ramuri invizibile peste Ocean

Ziua în care primii strămoși au pășit în America a rămas în istoria multor familii de sași stabilite în SUA ca o milestone, piatra de hotar de unde începe viața lor. O zi mitizată, în spatele căreia se întinde un hău straniu, pentru mulți de nedescifrat. Momentul în care totul s-a schimbat. Între cei plecați și cei rămași, timpul a așternut o distanță și mai mare decât oceanul. Generație cu generație, timp de un veac, legătura cu o Transilvanie străină a devenit treptat tot mai vagă, iar multe familii și-au pierdut pur și simplu urma. În familia mea nu cred că au fost rude plecate în State, dar în Sebeșul meu natal sau îm împrejurimi am auzit mai multe povești ale unor familii care pur și simplu s-au scindat definitiv. Mulți știu sau au auzit doar că ar avea rude îndepărtate și în State, cu care nu s-au întâlnit niciodată. În cronicile multor așezări din Transilvania se menționează valuri mari de emigrări în State, așa cum vă povesteam cândva despre familia Fising din Ungurei/Gergeschdorf de lângă Sebeș. Unii s-au înstrăinat definitiv, alții, precum Tom Fesing, fac peste generații drumul invers, spre Transilvania, pentru a vedea locurile de unde străbunicii lor au început odiseea americană.

În total, în SUA se estimează că ar trăi astăzi 30.000 de sași transilvăneni. Din păcate, modesta mea cercetare privind viața sașilor în SUA nu cuprinde foarte multe date despre istoria recentă, ceea ce face ca prezentarea de față, ca multe alte articole de pe acest blog, să rămână deschisă contribuțiilor dvs.

Citește și:

Visul American trăit de o familie de sași din Ungurei

Spre Paradais. O săsoaică în America

Bibliografie:

Bianca Karda, Odiseea plecării unor români ardeleni din județul sibiu în America (1900-1914) reflectată în presa transilvăneană a vremii, Biblioteca ASTRA Sibiu

Aurel Sasu, Cultura română în Statele Unite şi Canada, vol. 2: Nostalgia românească, Bucureşti, 1993

Alliance of Transylvanian Saxons,

Genealogienetz.de

The Encyclopedia of Cleveland History

St John s Lutheran Church, Cleveland OH

Ingrid Fusman, Evreii din America