Celebrul Turn din Pisa, unul dintre simbolurile recunoscute ale Italiei, are o înclinație de 3,9 grade. O întreagă industrie turistică aduce aici peste un milion de vizitatori anual, fiind una dintre marile atracții ale lumii. Turiștii încântați de minune nu pot pleca fără deja banala fotografie în care se străduiesc să sprijine, cât mai artistic și zâmbitor posibil, monumentul.

Știți voi, cam așa ceva:

Doar că în peisajul dezolant al monumentelor noastre istorice, turnul înclinat al bisericii din Ruși/Reussen, județul Sibiu, este încă un loc uitat de lume și total ocolit de turiști. Iar înclinarea lui aduce mai degrabă a pericol iminent de prăbușire decât a hazard bun de exploatat turistic.

Translatată la noi, simpatic-stupiduța poză de vacanță ar arăta cam așa. 🙂

Să stăm strâmb și să judecăm drept

La peste 1500 de km depărtare, în inima Transilvaniei noastre, două turnuri din județul Sibiu fac concurență turnului din Pisa, în stil specific românesc: modest, în deplină uitare și într-un echilibru fragil. Nu numai că nu sunt suficient îngrijite sau promovate turistic, dar cel puțin pe unul dintre ele nu îl cunoaștem nici măcar în România. Despre legendele Turnului Trompeților din Mediaș am mai povestit aici, dar despre turnul  bisericii evanghelice fortificate din satul Ruși de-abia de se pomenește în treacăt, poate la capitolul curiozități. La ce bun să ne mai lăsăm impresionați de un turn strâmb, când noi suntem doar dedați cu strâmbătatea realității de zi cu zi?

Am trecut prin Ruși în luna decembrie, în drum spre Slimnic, pe o zi mohorâtă, nici de toamnă, nici de iarnă. La fel de indecis am găsit și satul: nici roind de lume, nici adormit, cu oameni vorbăreți și cumsecade, deși locul nu-i deloc pregătit pentru vizitatori. Indicatoare, informații de orice fel lipsesc cu desăvârșire, porțile sunt ferecate mai tot timpul. Ni s-a spus că biserica este deschisă doar vara, când se mai fac slujbe, și în primul weekend al lunii august, când are loc tradiționala întâlnire a sașilor.

Biserica actuală, din 1782, este a treia pe acest loc, prima fiind construită probabil în sec. XIV, iar a doua a fost terminată în 1636 și s-a prăbușit în 1780. La interior, altarul datează din 1641, iar orga este de la 1805. Galeria pictată în 1785 de Daniel Knoblauch înfățișează mai mulți sfinți și un scut purtat de doi bărbați purtând costumele tradiționale din sat. Pe timp de iarnă, pentru mâna de sași râmași în sat (vreo zece, după câte ni s-a spus), se oficiază slujbe doar în casa parohială, mai accesibilă și încălzită. Cheia este la o tanti bătrână din sat, la care am fost sfătuiți că nu are rost să mergem, pentru că nu mai are putere să vină să ne deschidă.

Turnul bisericii, vizibil de pe coama de deal, pe colina din dreapta drumului cum vii de la Sibiu, se înclină obosit și greoi spre pământ. Mașini și oameni trec zilnic pe aici indiferenți, fiecare prea absorbit de ale sale ca să se mai mire că turnul se încăpățânează să reziste. Ca în multe alte cazuri, la nivel local există mereu alte priorități, iar biserica e lăsată în grija „ălui de sus”. Deh, fiecare cu verticalitatea lui!

Turnul a fost construit în 1748 și a început să se încline pe la mijlocul secolului al XIX-lea, din cauza alunecărilor de teren. A fost consolidat ultima dată în 1968, iar în prezent a ajuns la o înclinație de aproximativ 1,45 m. Cum nimeni nu se interesează de soarta lui, turistului îi rămâne să dea roată bisericii, să ia la întrebări localnicii și să-și vadă nedumerit de drum.