La un an de povești săsești, am primit un cadou pe care atunci când scriam primul cuvânt pe acest blog nici nu îl visam. În recentul număr 3/2014 al Siebenbürgische Zeitung apare un interviu pe care am avut onoarea să îl acord redactorului-șef al publicației, dl. Siegbert Bruss.

Siebenbürgische Zeitung este ziarul sașilor transilvăneni, tipărit la München încă din iunie 1950, de către Asociația Sașilor Transilvăneni din Germania (Verband der Siebenbürger Sachsen in Deutschland e.V).

Redau în continuare interviul în limba română, în limba germană germană poate fi citit în nr 3/2014 al SbZ și în linkul oferit la final.

De un an, „povești săsești” este vocea tânără ce împărtășește cultura sașilor publicului vorbitor de limba română

Exact acum un an, pe 28 februarie 2013, Mihaela Kloos-Ilea iniția proiectul Povești săsești, prezență care pe internet înseamnă blogul povestisasesti.com și pagina de Facebook aferentă. Povești săsești este un blog dedicat culturii sașilor din Transilvania, un jurnal scris avizat și entuziast, care se bucură de o audiență extraordinară. Peste 3.000 de cititori urmăresc pagina de Facebook a poveștilor săsești.

În vârstă de 27 de ani, Mihaela Kloos-Ilea a absolvit Facultatea de Litere din Cluj, secția Română-Engleză, apoi a lucrat ca editor și copywriter la Cluj, activitate pe care a continuat-o și la München. În dialog cu Siegbert Bruss, Mihaela vorbește despre rădăcinile ei săsești și motivațiile pentru care împărtășește cultura săsească publicului vorbitor de limba română.

Siegbert Bruss: Ce te-a determinat să creezi poveștile săsești în limba română?

În urmă cu doi ani, o potrivire de șanse a făcut ca eu sa ajung la München. Imediat după mutarea în Germania am participat la o întâlnire a sașilor din satul natal al tatălui meu, Boz (Bußd) lângă Sebeș (Mühlbach)/Alba, la care m-am dus cu gândul de a face câteva poze pe care să i le trimit tatălui meu. Era o adunare restrânsă și foarte emoționantă, oamenii, în general în vârstă, se recunoșteau între ei, depănau amintiri, pentru moment erau din nou ei, cei de pe ulițele Bozului. Mult timp m-a urmărit amestecul de nostalgie și bucuria revederii din ochii oamenilor. Imediat am scris doar un articol, care a fost publicat pe un site cunoscut în România, webcultura.ro, și așa am văzut că reacțiile sunt surprinzător de pozitive, că există mult interes pentru cultura sașilor și în special pentru prezentul comunității lor.

La un moment dat m-am gândit să scriu o carte. Faptul că locuiesc acum în Germania, dar mă întorc des acasă, în Transilvania, e un avantaj, pentru că pot să cunosc comunitatea din ambele perspective. De asemenea, provin dintr-o familie mixtă, tata e sas, mama româncă, de unde cred că am echilibrul celui care privește atât din interior, cât și din exterior, cu un fel de imparțialitate care ma bucur că este remarcată. Pentru carte însă aveam nevoie de multă documentare, așa că blogul a apărut atunci ca o nevoie de a scrie zilnic, de a mă motiva să citesc constant și să împărtășesc și altora, în pași mici, despre diverse subiecte pe care le găsesc interesante.

Ce teme abordezi și cum le alegi?

Scriu despre evenimentele la care particip, despre oamenii pe care îi întâlnesc, încerc să țin cont de evenimentele de peste an și să public articolele la timpul potrivit. Blogul este atât o anamneză, cât și imaginea prezentului comunității. Am în vedere cu precădere partea culturală și etnografică, făcând paralelă între Germania și Transilvania și tratând în mod echilibrat trecutul și prezentul. Primesc și foarte multe sugestii. Unii cititori mi-au trimis fotografii de familie sau mi-au împărtășit  amintiri, povestea lor de viață. Am ajuns să țin legătura cu mai mulți cititori, chiar dacă pe mulți nu îi cunosc personal.

Anul trecut ai fost la întâlnirea sașilor de la Dinkelsbühl. Ce impresie ți-a lăsat și cum ai prezentat din punct de vedere publicistic acest eveniment pe blogul tău?

A fost pentru mine o mare bucurie să fiu acolo, e un eveniment despre care știam din familie, însă în media din România nu este prezent mai deloc. Cred că e păcat, fie și numai pentru că nu știu cu ce altă ocazie se mai întâlnesc în afara granițelor țării peste 20.000 de oameni legați de Transilvania. E emoționant să vezi grupuri de oameni, îmbrăcați în costumele tradiționale de o nemaipomenită frumusețe, defilând cu imaginea sau însemnele unei localități din Transilvania ce le-a fost cândva casă. Aici este expusă foarte bine identitatea sașilor, parte din ceea ce înseamnă Transilvania, puntea emoțională pe care sașii o construiesc între cele două țări, așa cum remarca și premierul Bavariei prezent la Dinkelsbühl. Acesta este mesajul pe care am vrut sa îl transmit prin fotografiile și articolele pe care le-am scris despre întâlnirea de la Dinkelsbühl. Este ocazia cu care se vede că identitatea și cultura sașilor este încă vie.

Ce crezi că ar trebui făcut pentru ca această cultură să dăinuie cât mai mult?

E greu sa dau eu o rețetă, însă „Povestile săsești” există datorită faptului că un sas nu a renunțat să-și învețe copilul despre comunitatea lui, chiar dacă aceasta nu mai era propriu-zis acolo. Asta demonstrează că poți aprecia corect și poți iubi o cultură, chiar dacă nu trăiești în mijlocul ei. Cred că e important ca, pe de o parte, generația mai în vârstă să fie deschisă, tolerantă, să fie împăcată mai întâi cu trecutul, pentru a putea stârni interesul tinerilor. Apoi, noi putem fi la rândul nostru mai receptivi și implicați. Cred că e important ca noi, tinerii, să fim curioși și să ascultăm poveștile părinților, din care să învățăm. E important să știi cine ești, e frumos sentimentul că aparții unei comunități, că ai rădăcini și nu ești purtat prin lume ca o frunza în vânt. Păstrarea patrimoniului săsesc este o responsabilitate pe care ar trebui să ne-o asumăm împreună, indiferent de vârstă sau de locul în care ne aflăm.

Unul dintre scopurile inițiale a fost de a-i face o bucurie tatălui tău. De când ai lansat acest blog, te simți mai legată de rădăcinile tale săsești?

Tata a avut grijă să am atașament oricum față de comunitatea sașilor, însă acum pot spune că sigur cunosc cultura sașilor mult mai bine. E aproape un an de când majoritatea lecturilor mele se orientează preponderent în spațiul acesta. Deși nu mă adresez unei categorii speciale de oameni, nu am un public țintă definit, atunci când scriu mă gândesc la un singur om. Întotdeauna pornesc de la tot ce știu de la tata. El a ținut să îmi transmită valorile, tot ce este specific vieții și identității sașilor, probabil conștientizând că altfel lanțul continuității săsești în familie s-ar rupe definitiv. În familia mea am sărbătorit întotdeauna obiceiurile ambelor culturi, pentru că părinții mei și-au respectat identitatea. Revenind, nu cred că pot să fiu și mai atașată de comunitatea sașilor decât oricum sunt, dar sigur am învățat mai mult și mai am multe de învățat. Eu am rămas ceea ce sunt: jumătate româncă, jumătate săsoaică.

Articolele tale se bucura de o audiență foarte mare – de exemplu, recent, legendele Mediașului sau Casa baronului din Bazna. Cum alegi și documentezi un anumit subiect?

Pentru mulți pare oarecum ciudat, însă îmi place să caut oamenii acasă, să le bat la poartă, chiar dacă nu îi cunosc, pentru a le afla poveștile. E paradoxal că în lumea Internetului, unde toți suntem atât de abordabili, suntem tot mai stânjeniți să vorbim față în față. Internetul ne oferă multă deschidere virtuală, însă astfel rămân în realitatea din jurul nostru oameni pe care nu îi vedem. E important să avem ochii deschisi și să știm să ascultăm, fără grabă. Așa că încerc să cunosc și să scriu despre oameni în primul rând.

Ai colaborat și la un manual școlar despre patrimoniul cultural al județului Brașov, pentru partea dedicată culturii săsești. În același timp ești autoarea unei broșuri de promovare turistică a orașului Sibiu. Ce mesaje conține această broșură?

Broșura este un material turistic atipic, foarte proaspăt și pozitiv. Se adresează turiștilor cărora își propune să le trezească interesul pentru a vizita Sibiul sau celor care ajung aici. A fost lansată la Târgul de Turism de la Stuttgart, a fost deja la Viena și va fi prezentă la alte târguri de specialitate. De ce spun că este atipică? Spre deosebire de materialele turistice obișnuite, unde se pune accentul pe informație pură, într-o prezentare impersonală, broșura aceasta spune poveștile Sibiului căutând să creeze o legătură emoțională între turist și oraș. Pe lângă datele istorice sau de ordin practic, care bineînțeles că se regăsesc aici, am încercat să prezint farmecul și dinamica locului, viața localnicilor, legendele din jurul monumentelor sau personalităților. Aș vrea ca dincolo de utilitate, să fie un material care să te captiveze, ca o carte, pe care să-l citești cu plăcere. Ideea este să vezi Sibiul ca și cum ți l-ar prezenta un prieten, un localnic, să îți ofere o experiență personală, apropiată de tine, turistul care descoperi pas cu pas de ce Sibiul este unic, autentic, special.

Ai structurat blogul tău pe diferite secțiuni: „În Germania, pe urmele sașilor”, „În Transilvania, pe urmele sașilor”, „Sărbători și obiceiuri”, „Transilvania, tărâmul legendelor”, ș.a.m.d. Ce titlu ai vrea să alegi de aici pentru prima ta carte?

Cred că aș reuni prezentul din Germania și din Transilvania al sașilor, prin oameni deosebiți care locuiesc în aceste două spații. Poveștile lor de viață, ce înseamnă și cum a supraviețuit identitatea lor etnică în contextul celor două țări, marile schimbări pe care le-au traversat ar putea fi un subiect interesant. Sigur aș scrie o carte în care s-ar întâlni mai multe perspective.

Interviul poate fi citit integral, în limba germană, pe site-ul siebenbuerger.de.

Mulțumesc!

Herzlichen Dank für das Gespräch.